Vasile Turcu, înmormântat fără slujbă religioasă!

Vasile Turcu va fi inmormantat fără slujbă religioasă. I se va face o scurtă rugăciune aşa cum se procedează în cazul sinucigaşilor. Vestea vine de la Patriarhie. Pe de altă parte, moartea milionarului l-a devastat pe Cristi Borcea. Acesta a petrecut aproape toată dimineaţa în capela închisorii, iar apoi nu a vrut să mai vorbească cu nimeni.

Vasile Turcu s-a stins din viață în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce fostul acţionar al Dinamo a fost internat cu o săptămână în urmă, fiind găsit spânzurat în propria locuinţă.

Vasile Turcu va fi înmormântat fără slujbă pentru că moartea omului de afaceri este considerată sinucidere din punct de vedere juridic. Totodată, Vasile Turcu ar fi fost decorat de președintele Ion Iliescu cu ordinul Meritul Cultural, astfel că ar fi beneficiat și de onoruri militare. Pentru că familia nu a urmat procedurile necesare, omul de afaceri nu va beneficia nici de aceste onoruri.

Cum nimic din comportamentul lui Vasile Turcu nu trăda faptul că acesta urma să îşi pună capăt zilelor, soţia fostului acţionar de la Dinamo a mărturisit că acesta s-a purtat absolut normal în respectiva dimineaţă când s-a întâmplat evenimentul sumbru, scrie cancan.ro. De asemenea, acesta ar fi avut o ultimă dorinţă şi a rugat-o pe soţia sa să îi cumpere fructe.

„S-a purtat normal în acea dimineaţă, chiar m-a rugat să-i iau nişte fructe”, le-ar fi mărturisit anchetatorilor absolut şocată soţia lui Vasile Turcu.

Vasile Turcu s-a stins din viaţă, la o săptămână în care a fost în comă profundă. Familia lui este îndurerată şi nici măcar nu îl va putea înmormânta creştineşte, deoarece Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.