Incendiu cumplit în Bistrița. Trei case s-au făcut scrum!
Incendiu de proporţii în localitatea Dumitra din Bistriţa Năsăud. Mai multe clădiri au fost cuprinse rapid de flăcări înalte de şapte metri. Zeci de oameni au văzut cum focul înghite casă după casă. Pompierii s-au chinuit ore în şir să stingă incendiul.
Incendiul a izbucnit într-o casă în care funcţiona un bar şi locuiau trei familii, informează România TV. Cum pe stradă toate casele sunt unite între ele, focul a trecut extrem de repede de la o locuinţă la alta. Mai ales că vântul a bătut cu putere şi a înteţit focul.
„E pericol foarte mare. Bate si vantul foarte tare. Cand m-am trezit, fereasca Dumnezeu. Vantul a facut totul, ca nu era asa mare”, a spus un vecin.
Cel puţin 4 maşini care se aflau într-un garaj s-au făcut scrum. O femeie care şi-a văzut casa mistuită de flăcări a suferit un atac de panică. Ea a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD ajuns la faţa locului.
Disperaţi, oamenii i-au implorat pe pompieri să încerce să oprească prăpădul. Intervenţia a fost cu atât mai dificilă cu cât, în zonă, nu există hidranţi. Localnicii au cărat apă cu gălețile pentru a-i ajuta pe pompieri.
Nu se ştie în acest moment de la ce anume a izbunit incendiul În total, trei clădiri s-au făcut scum. Cei care locuiau acolo nu au mai apucat să salveze mai nimic.