Întrevedere Trump-Merkel, la Casa Albă

0

Președintele american Donald Trump îi va cere cancelarului german Angela Merkel sfaturi despre cum să abordeze relațiile cu președintele rus Vladimir Putin, relatează vineri agenția Reuters, făcând referire la declarații acordate de oficiali americani pe care nu-i precizează.

Merkel va avea marți o întrevedere cu Trump la Casa Albă, după ce în ultimele luni au avut unele disensiuni puternice, întâlnire urmată de o conferință de presă comună.

Conform declarațiilor oferite de trei oficiali de rang înalt, printre temele de pe agenda convorbirilor se vor regăsi conflictul din Ucraina, problema refugiaților, Uniunea Europeană, dar și bugetul pe care Germania îl oferă apărării, Trump cerând statelor membre ale NATO să aloce armatei cel puțin 2% din PIB, solicitare dezaprobată de guvernul german.

Până în prezent Trump a criticat-o adesea pe Merkel pentru politica ușilor deschise față de refugiați, în timp ce șefa guvernului de la Berlin a criticat la rândul ei măsurile restrictive impuse imigranților musulmani de către noul președinte american.

Totuși, „președintele va fi foarte interesat să audă părerile cancelarului privind experiența ei în interacțiunea cu Putin (…), să afle viziunea ei despre cum este să ai de-a face cu rușii”, a indicat un alt oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Conform Reuters, oficialii de la Washington care au vorbit despre întrevederea celor doi lideri au menționat că Trump este impresionat de leadership-ul Angelei Merkel, mai ales în ceea ce privește rolul pe care Germania, împreună cu Franța, îl joacă în încercările de soluționare a unor conflicte, precum cel din Ucraina.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.