FMI avertizează în privinţa creşterilor salariale

0

Reducerile succesive de impozite și taxe, majorările salariale ce depășesc creșterile de productivitate și investițiile publice de calitate de volum redus încep să amenințe realizările din ultimii ani și restrâng creșterea potențială a economiei românești, a declarat Reza Baqir, șeful misiunii FMI pentru România, într-o conferință de presă.

„Dacă ne uităm pe perioada ultimilor 7 ani de evoluții economice, principalul mesaj pe care vrem să îl transmitem este acela că România și-a consolidat economia în mod semnificativ după criza financiară globală, iar indicatorii macroeconomici se compară cu cei ai altor țări. Cu toate acestea, reducerile succesive de impozite și taxe, majorările salariale, ce depășesc creșterile de productivitate și investițiile publice de calitate de volum redus încep să amenințe aceste realizări și restrâng creșterea potențială”, a spus Baqir, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, se impune reorientarea politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investițiilor.

„Asta pentru a avea o creștere sustenabilă care să permită includerea unui număr tot mai mare de români în clasa de mijloc într-o manieră sustenabilă”, a mai arătat oficialul FMI.

În varianta de iarnă a prognozei pe termen mediu 2016 — 2020, Comisia Națională de Prognoză a revizuit în creștere la 5,2% estimarea privind avansul PIB în acest an, de la 4,3% în Prognoza de toamnă.

Comisia Europeană (CE) a revizuit în creștere la 4,4% prognoza privind evoluția PIB în 2017, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018, potrivit previziunilor economice de iarnă publicate la jumătatea lunii februarie de Executivul comunitar. FMI mizează în 2017 pe un avans al Produsului Intern Brut al României de 3,8%, cel mai ridicat ritm de creștere economică din Europa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.