Nou şef la CNAS

Share:

Marian Burcea a fost numit în funcția de membru al Consiliului de Administrație și președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu rang de secretar de stat.

Decizia de numire, semnată de prim-ministrul Sorin Grindeanu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

În altă ordine de idei, contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C cronice (HCC) la adulți, subgrupul „pacienți cu ciroză hepatică decompensată cu VHC (scor Child B sau C)”, a fost semnat de CNAS și deținătorul autorizației de punere pe piață, prin reprezentantul legal în România.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, remis vineri Agerpres, tratamentul celor 2.000 de pacienți eligibili va putea începe după ce medicamentul Ledipasvirum+Sofosbuvirum va fi inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale (DCI) corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală (HG 720/2008), și după ce comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății (MS) va elabora protocolul terapeutic de prescriere.

„Pe baza protocolului aprobat de MS, comisia de experți de la nivelul CNAS va elabora formularul specific care va fi completat de medicul prescriptor la momentul eliberării rețetei. Ca urmare a renunțării la mecanismul avizării tratamentelor scumpe de comisiile de experți ale CNAS, nu va mai fi necesară nicio aprobare suplimentară pentru prescrierea rețetei”, susține sursa citată.

Cura cu medicamentul menționat va dura 12 sau 24 săptămâni, în funcție de starea clinică a pacientului, iar evaluarea rezultatului medical se va face la finalizarea tratamentului și după alte 12 săptămâni.

Totodată, CNAS preconizează că la începutul săptămânii viitoare se vor finaliza negocierile pentru contractul cost-volum-rezultat vizând tratamentul fără interferon a 10.000 de pacienți eligibili cu hepatită cronică C, aflați în stadiile de fibroză hepatică F4 (ciroză compensată), F3 și F2 (cu anumite comorbidități).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.