Isăilă exclude patru dinamoviști din naționala de tineret

Jucătorii dinamovişti Ionuţ Nedelcearu, Alin Dudea, Patrick Petre şi Vlad Olteanu, ultimul împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe, au comis abateri grave de la regulamentul de ordine interioară în timpul zborului spre Spania, acolo unde va avea loc un cantonament.

Decizia selecţionerului Daniel Isăilă în privinţa celor patru a fost de a-i exclude din lot şi a-i trimite pe fotbalişti înapoi acasă..

Marţi seară, naţionala de tineret a României a ajuns în Spania, la San Rogue, acolo unde are programat un stagiu de pregătire ce cuprinde două jocuri amicale, cu Rusia (24 martie) şi cu Danemarca (27 martie).

 Potrivit gsp.ro, cei patru dinamovişti au cumpărat băuturi alcoolice înainte să decoleze avionul și au consumat în timpul zborului. Dinamoviștii au zburat cu o cursă de linie și se pare că pasagerii aeronavei au fost cei care și-au dat seama că jucătorii au consumat alcool.

Vlad Olteanu, unul dintre cei 4 jucători, a împlinit ieri, pe 21 martie, 21 de ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.