Accident cumplit la Iași. Autorul: un șofer băut!
Un tânăr a murit şi o femeie este în stare gravă la spital după ce un şofer băut la volan a intrat în plin într-o maşina care stătea la un semafor. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, de profesie avocat, a fost audiat toată noaptea la poliţia rutieră, iar acum este audiat la Parchet.
Accidentul avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-o intersecţie din Iaşi, la un semafor. O maşină care aştepta să se facă verde a fost lovită în plin de un alt autoturism care circula cu viteză.
În urma impactului maşina care stătea la semafor a fost împinsă câţiva metri şi a lovit şi un taxi care circula regulamentar pe contrasens.
Potrivit unui martor, acul vitezometrului s-a oprit la 155 de km pe oră la bordul maşinii care a provocat accidentul. Două ambulanţe au mers de urgenţă la locul accidentului.
Bărbatul decedat, în vârstă de 36 de ani, era şoferul maşinii lovite la semafor. Cel mai grav rănită este o femeie ce se află în dreapta şoferului care a provocat accidentul. E în coma la spital.
Bărbatul care a provocat accidentul este avocat. A refuzat alcool testul, însă a fost dus la spital pentru preluarea de probe biologice.
Avocatul are acum dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.