Gigi Căciuleanu a primit premiul GADIF 2017
Coregraful Gigi Căciuleanu, distins miercuri seară cu Premiul GADIF 2017, afirmă că atunci când dansează simte că face poezie.
„De fapt, dansul e poezie pentru mine. Dansul nu spune o istorie, ci foarte multe istorii și o spune în metafore, nu în povestioare sau istorioare. Și nimic nu e mai aproape de dans decât poezia și invers. Pentru asta, atunci când dansez, am impresia că fac poezie și când fac poezie, zic că dansez”, a declarat coregraful pentru Agerpres.
El a mărturisit că premiul îi este drag, deoarece iubește limba franceză.
„E un premiu care mi-e foarte drag și sufletului și corpului. Eu, fiind de mai multă vreme mai mult francez decât român, dar rămânând român — pentru că de-asta nu scapi — iubesc foarte mult acest Premiu al Francofoniei pentru că țin foarte mult la limba franceză. Aș vrea să nu piară nici în România, nici în altă parte pentru că tinerii învață mai repede engleza sau chiar germana sau japoneza și araba. Franceza e o limbă diabolic de grea, dar diabolic de frumoasă”, a mai spus Căciuleanu.
Distincția a fost înmânată de președintele Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România (GADIF), ambasadorul Libanului la București, Rana Mokaddem, în cadrul unei seri dedicate Francofoniei, găzduită de ARCUB-Hanul Gabroveni.
Diplomatul libanez a elogiat „capacitatea de a iubi și de a dărui” a coregrafului român și dragostea acestuia „pentru alții și pentru viață”.
La finalul ceremoniei, Gigi Căciuleanu a citit, în limba română și în franceză, un poem din volumul propriu „Miroirs”, lansat în ultima zi a Festivalului Național de Teatru (FNT) 2016.