Alertă cu bombă în Târgoviște. Două licee, vizate!

Share:

Elevii de la Liceele Carabella şi Bălaşa Doamna, din Târgovişte, nu au fost lăsaţi să intre la cursuri vineri dimineaţa, în urma unei alerte cu bombă care a fost primită la numărul de urgenţă 112.

Oraşul Târgovişte este împânzit de poliţişti, mascaţi, pompieri şi lucrători SRI. Alarma s-a dat vineri dimineaţă, când elevii nu au fost lăsaţi să intre la cursuri.

Jandarmeria a fi primit ameninţarea vineri dimineaţă, iar comitetul pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit în jurul orei 7:30. Primul liceu verificat este Bălaşa Doamna.

Informaţia cu ameninţarea cu bombă a fost confirmată şi de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa. Până când se va stabili că nu este nicio primejdie, autorităţile au decis să îndepărteze trecătorii din zonă.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a anunțat că o echipă a Serviciului a intervenit, vineri dimineață, la un liceu din Târgoviște, la solicitarea Poliției, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

„Poliția a primit un apel anonim de amenințare cu bombă și ne-a solicitat sprijinul. Suntem la fața locului și întreprindem toate măsurile standard”, a precizat Marincea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.