Expoziție de excepție la Castelul Cantacuzino
Peste 80 de litografii ale pictorului francez Henri Matisse și o colecție unică de ii pot fi văzute, începând de vineri, la Castelul Cantacuzino din Bușteni în cadrul expoziției „JazzIn the Colour”.
Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres în cadrul „JazzIn the Colour” sunt prezentate litografii din mai multe etape ale creației pictorului, printre care și renumita serie „Jazz”.
„Astfel, iubitorii de artă se vor putea delecta cu celebra serie „Jazz”, ce prezintă 20 de litografii realizate de Henri Matisse între 1943 și 1947, care inițial trebuia să poarte numele de „Cirque”, însă elementele multiple ce se regăsesc în lucrările seriei, amintirile și sentimentele sale au contribuit la redenumirea ei. Această serie și-a câștigat popularitatea atât datorită culorii, simplității, cât și a procesului de creație, imobilizat fiind, Henri Matisse dă naștere lucrărilor folosindu-se de colaje din hârtie”, se arată în documentul citat.
De asemenea, la castel va fi expusă și o colecție de costume tradiționale populare vechi de peste 80 de ani care vor completa instalațiile audio-video dedicate celebrului tablou creat de Henri Matisse „La Blouse Roumaine”.
„Cămașa cu altiță, modelul care l-a inspirat pe artistul francez, este una dintre piesele care vor fi expuse în Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, acolo unde turiștii vor putea afla povestea fiecărei ii, aduse la lumină de echipa proiectului „Flori de ie””, se precizează în document.
Expoziția este deschisă până pe 25 iunie, prețul de intrare fiind de 20 de lei.