Procurorii vor pedeapsă maximă pentru Udrea

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar putea pronunţa, marţi, sentinţa în dosarul „Gala Bute, în care este judecată fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea, alături de alţi şapte inculpaţi, sub acuzaţia de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Magistraţii au amânat pe 13 martie, pentru a doua oară, pronunţarea în dosarul Gala Bute. Completul de trei judecători de la instanţa supremă  a încheiat în 1 martie judecarea în fond a dosarului şi a amanât atunci pronunţarea pentru 13 martie, potrivit News.ro.

Hotărârea nu va fi definitivă, ci va putea fi atacată de procurorii DNA sau de către inculpaţi la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

„Mă judecă un complet de femei, cu mici excepţii femeile sunt mai curajoase şi mai puternice. Mă bucur că în aceşti doi ani am dărâmat nişte mituri. Nu am intrat în politică că să fac bani. Aveam un soţ are îmi asigura un standard de viaţă. Nu aveam copii, nu aveam cheltuieli mari, stau şi astăzi cu chirie, părinţii mei stau de 20 de ani în Drumul Taberei. Mi-am dorit foarte mult să fac performanţă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face din nou în aşa fel încât Bute să boxeze în România. Sper şi cred că voi fi judecată pe probe, nu pe părerile despre mine, mai bune sau mai rele. Şi că nu va fi un semnal pentru angajaţii din domeniul public că nu trebuie să mai semneze nimic, de frică că vor fi condamnaţi”, a spus Elena Udrea la ultimul termen de judecată.

Procurorul DNA a cerut  atunci condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Dosarul Gala Bute a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.