Totul despre tichetele sociale de grădiniță

0

Tichetele sociale de grădiniță vor putea fi primite și de copiii sub 3 ani și cei peste 6 ani. Deputații au votat, marți, un proiect de lege care elimină vârsta maximă până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale de grădiniţă, precum şi a vârstei minime de la care se poate beneficia de acest drept.

Camera Deputaților a votat, astfel, proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2016 pentru modificarea art.2 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, eliminând astfel vârsta minimă și maximă pentru primirea acestor tichete sociale, scrie libertatea.ro.

Parlamentarii PSD consideră că reglementările în vigoare, referitoare la vârsta maximă a copilului până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub forma tichetelor de grădiniţă, erau limitative şi discriminatorii.

„Astfel, copilul sub vârsta de 3 ani sau cel care împlineşte vârsta de 6 ani şi urmează învăţământul preşcolar, nu mai poate primi tichetul de grădiniţă, deşi participă la această formă de educaţie. De asemenea, legea care se aplică în prezent blochează accesul copiilor cu dizabilităţi ori probleme de învăţare la acest program de interes naţional, cu toate că specialiştii recomandă continuarea procesului educaţional în grădiniţă, cu depăşirea vârstei de 6-8 ani”, au transmis social-democrații.

Potrivit deputaților PSD, prin aceste limitări erau afectaţi aproximativ 29.000 de copii din familii defavorizate, care ar urma să abandoneze cursurile învăţământului preşcolar, consecinţa fiind şansele mici de integrare în învăţământul gimnazial şi ulterior riscul de excluziune socială, care aduce cu sine noi probleme.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.