Doi polițiști de la Secția 17, reținuți pentru mită

Doi agenţi de poliţie din Capitală au fost reţinuţi pentru luare de mită şi trafic de influenţă, procurorii de pe lângă Tribunalul Bucureşti punând în mişcare acţiunea penală, după ce, în cursul zilei de luni, cei doi agenţi ar fi cerut şi ar fi primit bani de la şoferi în vederea neaplicării unor sancţiuni.

Totodată, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi poliţişti.

Potrivit procurorilor, în cursul zilei de luni, cei doi poliţişti, din cadrul Secţiei 17, au cerut şi au primit de la un şofer 900 de lei în schimbul ştergerii imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere din intersecţia Bulevardului Timişoara şi Strada Răzoare, care îl surprind pe şofer trecând pe culoarea roşie a semaforului la intrarea în intersecţie.

Agenţii ar mai fi pretins de la şofer şi 200 de euro pentru a nu-i suspenda permisul şi a nu aplica amenda corespunzătoare.

Ulterior, unul dintre poliţişti a fost prins în flagrant de către organele de urmărire penală când primea de la şofer cei 200 de euro.

În acceaşi zi, poliţiştii ar fi cerut şi ar fi primit de la un alt şofer suma de 600 de lei pentru a nu-i suspenda permisul şi pentru a nu aplica amenda corespunzătoare, dar şi pentru a şterge de pe camerele de supraveghere imaginile în care şoferul respectiv a fost surprins trecând pe roşu în aceeaşi intersecţie.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – Secţia de urmărire penală şi DGA – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.