Patru Duminici de poveste, la TNB

0

Luna aprilie este luna Sărbătorilor de Primăvară. Teatrul Naţional pentru Copii ABRACADABRA vă invită să vă jucați de-a Teatrul. 

Urmează PATRU Duminici de poveste!

Vom începe cu Povestea Crinului alb şi a celui roşu. E vremea când păsările încep să cânte. Oare Privighetoarea cânta cel mai frumos? Veţi putea afla duminică, de la ora 11.00, în sala Media a Teatrului Naţional. Întreaga natură revine la viaţă şi se închină în faţa Prinţesei Primăvara şi a Prinţului Prier – pe care îi vom alege dintre voi, dragi copii!

Pentru că se apropie ziua în care, acum 16 ani, a început aventura teatrală dedicată copiilor la TNB (de Florii, TEATRUL NAŢIONAL pentru COPII ABRACADABRA împlineşte 16 ani de când a ridicat pentru prima oară cortina!), v-am pregătit în această lună, a „Sărbătorilor de Primăvară”, multe surprize. Nu va lipsi Iepuraşul care va aduce cu el Jobenul Aurit, pentru cel mai fidel spectator.

Vă aşteptam să fiţi eroii din Poveştile Primăveriiiii!

Spectacol pentru copii (4-10 ani)

***   Biletele se găsesc la Casa de Bilete a TNB şi online, pe www.mystage.ro –    https://www.mystage.ro/spectacole/teatrul-national-pentru-copii-premiera-60/  ***

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.