Pariul recredibilizării României

0

Milioane de români, cu drept de vot, rămân imuni la ofertele electorale ale partidelor politice. Prezența la vot a fost, și în decembrie 2016, dezamăgitoare. Indiferență, suprasaturare, scârbă, dispreț? Nici nu mai contează. Contează doar că românii, într-o proporție covârșitoare, nu se mai simt reprezentați de actuala clasă politică, care preferă să se afunde, din ce în ce mai mult, în mocirla urât mirositoare a unor interese și mize străine României.

În aceste condiții, nevoia de un partid naționalist modern, fără derapaje xenofobe, șovine sau antisemite, un partid pur și simplu pro-români și pro-România. Un partid care trebuie să pună pe primul loc România și pe urmă SUA, UE, NATO și Europa.

Cât timp nu vom înțelege că nu tot ce este bun pentru Germania, Franța, Olanda sau SUA este bun și pentru noi, cât timp nu vom înțelege că demnitarii români trebuie să apere interesele României și nu, neapărat, pe cele ale UE, nu vom putea să renunțăm la statutul de colonie obedientă!

Din păcate, liderii PSD și cei ai PNL, toți liderii politici care conduc astăzi României, nu pot să iasă din șabloanele UE și să nu execute slugarnic toate directivele impuse de cei puternici. De cei care contează la nivel decizional în lume! Crede oare cineva că Trump, Merkel sau Hollande vor ezita vreo secundă să strivească interesele altor țări, inclusiv ale României, în dauna intereselor țărilor pe care le reprezintă? Să fim serioși!

Pentru că, până la urmă, contează România, interesele și viitorul României!

Departe de mine de a spune că nu avem nevoie de UE și NATO. Mai mult, este evident că nu putem discuta de pe poziții de egalitate, echitate, cu SUA sau Germania. Însă, de aici, până la a sta în genunchi în fața mai-marilor lumii este o cale lungă pe care niciun oficial roman nu are dreptul să o parcurgă fără o analiză lucidă și, obligatoriu, pliată pe interesele României!

Și când spun aceste lucruri, nu pot să nu fiu de acord cu Victor Ponta, cel care cu abilitate a înțeles că un asemenea partid naționalist poate avea, în viitorul apropiat, o influență covârșitoare pe plan politic în România!

Tentativa Partidului România Unită de a se implica pe culoarul naționalist a fost, parțial, eșuată. Nici Bogdan Diaconu și cu atât mai puțin Sebastian Ghiță, nu aveau credibilitatea/discursul necesar de a puncta electoral consistent pe acest palier. Sunt convins, însă, că intrarea lui Ponta în PRU ar fi condus acest partid în Parlament. Însă, Ponta s-a lăsat sedus de promisiunile rupte de realitate ale lui Dragnea, care după ce s-a văzut cu sacii plini în căruța post-electorală a început să-l trimită pe Ponta la “colțul mazilirii” din Kiseleff.

Nu știu dacă Ponta va părăsi PSD. Nu știu dacă Ponta va putea să acceadă, în forță, pe acest culoar naționalist. Știu, însă, că Ponta are un discurs foarte bun, că se bucură încă de o credibilitate destul de mare, că are argumentul tinereții și mai ales că este decis să demonstreze că mai are un cuvânt greu de spus în politică.

Personal, cred, că în PSD, în viitorul apropiat, Ponta are ușile închise spre jilțul Puterii. Dragnea conduce cu mână de fier partidul. Și chiar dacă Dragnea, ipotetic vorbind, ar pierde hățurile, la pândă stă Gabriela Firea. Și Grindeanu. Și alți lideri care vor încerca să se impună!

Spun acest lucru pentru că Ponta este un lider cu personalitate care nu va accepta să ocupe o poziție secundară, să aibă un rol decorativ, în partid. Ponta vizează, pe bună dreptate, ca fost lider de partid și premier, un rol decizional în PSD. Și, să fim serioși, teama de Ponta este uriașă pentru Dragnea! Mai ales că Dragnea țtie foarte bine că un lider politic de anvergura lui Ponta nu uită și nu iartă!

Nu știu ce ne va rezerva viitorul politic, însă, personal cred că Ponta poate demonstra pesediștilor și lui însuși că are fler politic, că poate, știe, și mai mult decât atât, că are o mentalitate de învingător în lunile/anii care urmează!

Acest război steril cu Dragnea, cel care a dat, practic, un mesaj clar în privința refuzului de a colabora cu fostul premier, nu-l ajută deloc pe Ponta!

De altfel, Ponta are în fața sa două variante! Una, cea mai credibilă, și anume pleacă din PSD, împreună cu susținătorii săi, și face pasul despre care am discutat anterior! Inclusiv pune bazele unui grup parlamentar puternic, iar partidul ce va fi înființat va crește pas cu pas ! Sau, cea de-a doua variantă, puțin probabilă în situația dată, va rămâne în PSD, mimând obediența, și așteptând vremuri mai bune!

Alte variante nu există!

Indiferent de decizia lui Ponta, nevoia de un partid naționalist, modern și credibil este uriașă în România anului 2017! Anticipez că un asemenea partid, condus de lideri cu un discurs eficient, poate ajunge rapid la un scor electoral de două cifre!

Și, până, la urmă, liderii puternici au nevoie și de astfel de provocări. În caz contrar, poți rămâne în PSD și să te mulțumești să te alături corului de aplaudaci necondiționați ai lui Dragnea! Dar să vedem dacă și Dragnea mai este de acord!

Și nu în ultimul rând, Ponta, ca și admirator al lui Nicolae Titulescu, poate să facă pasul de la politician la om de stat! Și să pună umărul la recredibilizarea României!

Un editorial de Iulian Badea

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.