Violoncelista Ariana Arcu, seară magică la New York
Violoncelista română Ariana Arcu a fost protagonista concertului ce a încheiat Seara Francofoniei desfășurată miercuri, 29 martie, la sediul ONU de la New York, eveniment co-organizat de Reprezentanța Permanentă a Organizației Internaționale a Francofoniei pe lângă ONU, misiunile permanente ale României, Madagascarului și Haiti-ului, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) New York, conform unui comunicat al Misiunii Permanente a României la ONU remis Agerpres.
Prin repertoriul ales, Ariana Arcu a adus un omagiu compozitorilor francezi, precum și sensibilităților francofone și francofile. Recitalul ei a fost urmat de cel al pianistei nipone Yayoi Ikawa, care a interpretat două piese de jazz dedicate haitienilor și jurnaliștilor din zonele de conflict. Momentul muzical a fost încheiat de către solista haitiană Emeline Michel și trupa ei, care au încântat auditoriul cu o suită de melodii de inspirație tradițională haitiană.
Un alt moment cultural important al serii a fost vernisajul expoziției de fotografii a artistului de origine română Roberto Dutesco, dedicată „Coloanei infinitului” a marelui sculptor Constantin Brâncuși. Artistul a explicat că a ales să prezinte șase fotografii de dimensiuni mari, care fac parte dintr-o serie de 250 fotografii alb-negru. Acestea sunt rezultatul unui studiu fotografic realizat de artistul Dutesco asupra operei monumentale a lui Brâncuși. El a fotografiat încontinuu opera marelui sculptor, timp de 24 ore, la 6 iulie 2005, din unghiuri diferite, pentru a-i pune în evidență geometria volumelor.