Olah Emese, noul viceprimar la Cluj-Napoca

UDMR Cluj a decis, vineri, să o propună pe Olah Emese, avocat, pentru funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca în locul lui Horvath Anna care a demisionat după ce a fost plasată de DNA sub control judiciar pentru trafic de influenţă, în urmă cu cinci luni.

Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că propunerea va fi depusă oficial marţi, în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca.

„Consiliul Permanent al filialei municipale Cluj-Napoca a UDMR şi Consiliul Permanent al filialei judeţene Cluj a UDMR au decis să o propună pe avocata Olah Emese, consilier local, pentru funcţia de viceprimar în locul lui Horvath Anna. Propunerea va fi depusă, oficial, marţi, în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca. Olah Emese este consilier local de 5 ani, are experienţă şi în comisia de urbanism, sunt convins că va face faţă funcţiei de viceprimar”, a spus Csoma.

În Consiliul Local Cluj-Napoca, în locul lui Csoma Botond, care a fost consilier local înainte de a fi ales în Parlament, va intra Daniel Nistor, astfel încât echipa de aleşi a UDMR va fi completă, arată Mediafax.

Horvath Anna a demisionat din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca în 21 martie, aceasta urmând să activeze ca vicepreşedinte executiv al UDMR pe probleme de administraţia locală.

Aceasta este cercetată sub control judiciar de DNA Cluj pentru trafic de influenţă, după ce, în 10 octombrie 2016, procurorii au efectuat percheziţii la Primăria Cluj-Napoca şi la domiciliul său, suspectând nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016.

În 13 octombrie, Horvath Anna a anunţat pe o reţea de socializare, că îşi va lua concediu fără plată pe durata celor 60 de zile de control judiciar, dispuse de DNA, considerând că ar fi incorect să obţină remuneraţie în condiţiile în care nu poate presta munca la care s-a angajat.

Horvath a contestat măsura controlului judiciar în instanţă, inclusiv la ÎCCJ, dar demersurile sale au fost respinse.

Horvath Anna a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca din 2012.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.