CFR Cluj umilește CS Universitatea Craiova în play-off

0

Echipa CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-1 (2-0), formaţia CS Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului şi a urcat pe locul doi în clasamentul Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de C. Deac ’18, ’73, Păun ’20 şi Gomelt ’69, în timp ce pentru gazde a înscris Gustavo, în minutul 49, din penalti.

0-1: Kelici a respins greşit un balon şi Deac a marcat cu un şut în forţă sub transversală de la 20 de metri.

0-2: Bancu a pierdut o minge în jumătatea proprie, Deac a centrat din partea dreaptă şi Păun a înscris din cădere de la 6 metri.

1-2: Gustavo a transformat penaltiul acordat de arbitrul Cătălin Popa pentru un henţ în careu comis de Horj.

1-3: Omrani a pătruns în partea stângă, a centrat, Gomelt a preluat la marginea careului mare şi a înscris cu un şut de la 11 metri.

1-4: Omrani a centrat din nou de pe partea dreaptă şi Deac a înscris cu latul de la 4 metri.

În minutul 89, Andrei Ivan (CS Universitatea Craiova) a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault asupra lui Camora şi a fost eliminat de arbitru.

CS Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Screciu, Kelici, Briceag (Bucurică ’29) – Mateiu (Markovic ’79), Zlatinski, Băluţă (Jazvici ’71) – Gustavo, Ivan, Bancu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Horj, Camora – Nascimento (L. Rus ’63), Gomelt – C. Deac, Păun (Antal ’71), Nouvier – Omrani (D. Roman ’81). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Cartonaşe galbene: Bancu ’51, Ivan ’75, ’89, Băluţă ’90+3 / Camora ’48, Horj ’51, Deac ’51, Gomelt ’71, Tiago Lopes ’79.

Cartonaş roşu: Ivan ’89.

Arbitri: Cătălin Popa (central) – Ovidiu Artene, Bogdan Gheorghe (asistenţi) – Iulian Dima (rezervă).

Observatori: Aron Huzu, Romolus Gabor.

La partida de la Piteşti a fost prezent şi selecţionerul României, Christoph Daum.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.