Constantin continuă „războiul” cu Tăriceanu

Share:

Daniel Constantin, copreşedintele ALDE, a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că omologul său de la şefia partidului, Călin Popescu Tăriceanu, are „o relaţie patologică cu minciuna” şi că este un om care ”produce abuzuri”, susţinând că şi el îl putea suspenda pe Tăriceanu din ALDE din cauza dosarului penal pe care acesta îl are. Constantin spune că acum se aşteaptă să fie exclus din ALDE.

Întrebat dacă speră să rezolve ceva în urma contestării la Tribunal a deciziei partidului de retragere a sprijinului său politic, Daniel Constantin a spus că, indiferent de decizia instanţei, Călin Popescu Tăriceanu va avea de suferit la capitolul imagine.

”Sunt două chestiuni: dacă vom avea câştig de cauză, atunci e foarte clar, va rămâne în istorie că domnul Tăriceanu produce abuzuri. Asta e foarte clar. Dacă nu vom câştiga, va rămâne doar o imagine pe care eu o am foarte clară: domnul Tăriceanu are o relaţie patologică cu minciuna şi asta este ideea cu care voi merge mai departe”, a declarat Daniel Constantin în interviul pentru News.ro.

De asemenea, Constantin a mai spus că şi el putea să îl suspende pe Tăriceanu din ALDE, dar nu a făcut acest lucru ”din bună-credinţă”.

”Puteam şi eu, pe cale de consecinţă, să convoc partea noastră din Partidul Conservator, şi să-l suspendăm pe domnul Tăriceanu pentru că aşa spune statutul: o persoană care este trimisă în judecată poate fi suspendată din ALDE pe durata procesului respectiv. N-am făcut lucrul acesta, am mers pe buna credinţă. Nu ştiu cum ar fi reacţionat domnul Dragnea dacă mergeam cu o decizie în acest sens”, a mai spus Daniel Constantin.

Copreşedintele ALDE a mai susţinut şi că Liviu Dragnea nu este străin de revocarea sa din Guvern, deoarece este consultat de Călin Popescu Tăriceanu în toate deciziile pe care şeful Senatului le ia şi, de asemenea, i-a reproşat omologului său de la conducerea ALDE că a stabilit formula guvernamentală împreună cu liderul PSD fără a mai consulta pe nimeni altcineva.

Reporter: Cu ce l-aţi şantajat pe Călin Popescu Tăriceanu? Asta a spus domnia sa public, că a fost şantajat de dumneavoastră

Daniel Constantin: L-am şantajat cu punerea pe listă a unor oameni de calitate, cum este domnul Sorin Câmpeanu la Bucureşti, cum sunt şi alţi colegi care au muncit, au dovedit loialitate, precum Damian Florea. Uitaţi-vă la listele de pe Bucureşti, acolo au fost anumite discuţii, şi o să vedeţi, pe de o parte, oameni de calitate, şi, pe de altă parte, oameni propuşi de domnul Tăriceanu. Nu vreau să comentez mai mult decât atât, doar că, dacă vă uitaţi pe listele de candidaţi şi vedeţi ce am propus eu şi ce a propus domnul Tăriceanu. Faceţi dumneavoastră o comparaţie şi vedeţi care dintre noi şi-a impus oameni cu mai multe probleme pe listă.

(…)

Reporter: Cât de mult au fost amestecuri din afara partidului în problemele ALDE? Cât de mult s-a amestecat Liviu Dragnea în aceste chestiuni?

Daniel Constantin: N-aş putea să spun cu exactitate. Pot însă să vă confirm că domnul Tăriceanu, nu ştiu dacă îl roagă domnul Dragnea asta sau consideră că e mai bine să se dea bine cu cel care este mai mare, dar cu siguranţă că îl informează şi îl consultă în toate deciziile pe care le ia.

Reporter: Adică n-a fost străin Liviu Dragnea inclusiv de debarcarea dumneavoastră?

Daniel Constantin: Nu ştiu dacă a contribuit, nu pot să spun că a contribuit. Dar, cu siguranţă, l-a informat domnul Tăriceanu despre această situaţie. Eu regret altceva: că a fost pus în această situaţie, să constate un lucru ilegal. Puteam şi eu, pe cale de consecinţă, să convoc partea noastră din Partidul Conservator, şi să-l suspendăm pe domnul Tăriceanu pentru că aşa spune statutul: o persoană care este trimisă în judecată poate fi suspendată din ALDE pe durata procesului respectiv. N-am făcut lucrul acesta, am mers pe buna credinţă. Nu ştiu cum ar fi reacţionat domnul Dragnea dacă mergeam cu o decizie în acest sens.

(…)

Reporter: Se va ajunge undeva cu aceste contestaţii, să ajungă să spună Tribunalul cine este adevăratul păstrător al politicii ALDE?

Daniel Constantin: Sunt două chestiuni: dacă vom avea câştig de cauză, atunci e foarte clar, va rămâne în istorie că domnul Tăriceanu produce abuzuri. Asta e foarte clar. Dacă nu vom câştiga, va rămâne doar o imagine pe care eu o am foarte clară: domnul Tăriceanu are o relaţie patologică cu minciuna şi asta este ideea cu care voi merge mai departe.

(…)

Reporter: Aţi avut discuţii cu Victor Ponta sau cu Bogdan Diaconu în legătură cu un nou partid, vi s-au făcut propuneri concrete, intenţionaţi să achiesaţi la vreuna dintre ele?

Daniel Constantin: Mi s-au făcut propuneri, dar nu din zona respectivă. Eu sunt un pro-european convins, primul meu loc de muncă a fost de consilier pentru integrare europeană şi voi lucra în continuare în această direcţie. Nu am avut niciun fel de discuţie nici cu Bogdan Diaconu, nici cu Laurenţiu Rebega, aşa cum s-a insinuat. Îmi pare rău că sunt anumiţi oameni politici care au făcut acest joc de a apropia ceea ce se întâmplă în ALDE de o eventuală mişcare care s-ar coagula în altă parte. Nu am discutat nici cu domnul Ponta despre o altă formaţiune politică.

Reporter: V-aţi vedea alături de Victor Ponta într-o altă formaţiune politică?

Daniel Constantin: Eu cu Victor Ponta am colaborat foarte bine, avem o relaţie de prietenie foarte bună, dar asta nu are nicio legătură cu politica.

Reporter: Aţi avut vreo discuţie cu premierul Grindeanu despre revocare?

Daniel Constantin: Da, am avut discuţii cu premierul Grindeanu de mai mult timp.

Reporter: Şi ce v-a spus?

Daniel Constantin: A spus că regretă că s-a ajuns la o astfel de situaţie. E un guvern politic însă, în care deciziile se iau la nivel politic. N-am vrut să-l pun într-o situaţie delicată pentru că nu cred că în momentul de faţă putea să se opună unei astfel de decizii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.