Fillon promite anchetarea lui Hollande

0

Candidatul prezidențial francez Francois Fillon, ale cărui șanse de a câștiga au fost zădărnicite de scandalul legat de presupuse angajări fictive ale rudelor sale, a afirmat luni că dacă va fi ales va cere o anchetă parlamentară cu privire la o eventuală intervenție a actualului președinte Francois Hollande în sistemul de justiție, relatează Reuters.

Fostul premier conservator în vârstă de 63 de ani, pus sub inculpare în martie pentru deturnare de fonduri publice în legătură cu presupusele locuri de muncă fictive ale soției sale și a doi dintre copiii cuplului, insistă că este nevinovat, ceea ce a reiterat și luni.

„Dacă aveam cea mai mică îndoială legat de vinovăția mea, nu aș fi candidat la alegerile prezidențiale”, a declarat Fillon la postul BFM TV.

El a dat înapoi de la acuzațiile pe care le lansase în martie conform cărora președintele socialist a condus personal o campanie pentru a-l denigra, afirmând că nu poate demonstra acest lucru. Fillon a adăugat însă că procuratura ar trebui să înceapă o anchetă pe marginea celor susținute într-un volum scris de doi ziariști de la publicația satirică Le Canard Enchaine în sensul că Hollande a primit la birou înregistrări judiciare care prezentau interes pentru el.

„Procurorii ar trebui să preia acest caz. Dacă nu o fac și dacă voi fi ales președinte, va fi creată o comisie parlamentară de anchetă”, a spus Francois Fillon.

Președinția franceză a respins acuzațiile lui Fillon, amintește Reuters.

Candidatul dreptei la succesiunea lui Hollande și fost favorit în sondaje, Fillon a fost depășit după scandalul angajărilor fictive de lidera extremei drepte Marine Le Pen și candidatul independent de centru Emmanuel Macron, care potrivit sondajelor de opinie ar urma să se confrunte în al doilea tur al alegerilor prezidențiale prevăzute pentru 23 aprilie și 7 mai.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.