Grindeanu, despre legea salarizării unitare

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că Legea salarizării unitare va fi o iniţiativă a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare, precizând că proiectul va ajunge în Parlament ”probabil în această săptămână”.

„Am discutat şi în această dimineaţă cu doamna ministru Olguţa Vasilescu. Este o lege extrem de importantă pentru noi, se află în programul nostru de guvernare, e o lege aşteptată de toţi românii ca să avem forţa necesară, inclusiv în Parlament. Va fi o iniţiativă în Parlament a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Întrebat care este termenul până la care Legea salarizării unitare va fi trimisă în Parlament, Grindeanu a spus că acest lucru se va face ”în cel mai scurt timp”, arată News.ro.

”Probabil că în această săptămână”, a precizat şeful Executivului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică faptul că se ia în calcul la nivelul coaliţiei de guvernare asumarea legii salarizării unitare ca iniţiativă parlamentară a liderilor partidelor majorităţii şi a spus că speră ca actul normativ să fie gata şi sa ajungă în Legislativ săptămâna care începe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.