Halep rămâne pe locul 5 WTA!

0

Românca Simona Halep se menține pe locul al cincilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, după ce a ajuns în sferturile turneului WTA de al Miami.

Halep este la 223 de puncte de locul al patrulea, ocupat de Dominika Cibulkova (Slovacia), și are un avans de 232 puncte față de următoarea clasată, Garbine Muguruza, informează Agerpres.

Pe primul loc se află germanca Angelique Kerber, urmată de americanca Serena Williams și de Karolina Pliskova (Cehia). Johanna Konta, care a câștigat turneul de la Miami, după ce în sferturi a trecut de Simona Halep, a reușit un salt de patru locuri, până pe poziția a șaptea.

Irina Begu a coborât cinci locuri și este acum pe 33, Monica Niculescu a pierdut și ea două poziții, ajungând pe 47, Sorana Cîrstea a urcat trei locuri și e pe 62, iar Patricia Țig a reușit un salt de zece locuri, până pe 85, cea mai bună clasare din cariera sa.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Angelique Kerber (Germania) 7.340 puncte
2 (2). Serena Williams (SUA) 7.010
3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 6.020
4 (4). Dominika Cibulkova (Slovacia) 5.245
5 (5). Simona Halep 5.022
6 (6). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 4.790
7 (11). Johanna Konta (Marea Britanie) 4.330
8 (8). Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.290
9 (7). Svetlana Kuznețova (Rusia) 4.025
10 (12). Venus Williams (SUA) 3.865

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.