Florin Iordache îl atacă dur pe ministrul Justiţiei

0

Deputatul PSD Florin Iordache a afirmat marţi, în cadrul dezbaterilor din Comisia juridică pe marginea proiectului de lege pentru modificarea art. 301 şi art. 308 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu va putea îmbunătăţi legislaţia penală în vigoare atâta timp cât va interpreta „de la sine putere” deciziile Curţii Constituţionale.

Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei înaintea lui Tudorel Toader, a respins amânarea dezbaterilor pe proiectul de lege solicitată de secretarul de stat din Ministerul Justiţiei Mariana Moţ pe motiv că în prezent este în lucru un proiect de lege prin care se pun în acord textele asupra cărora CCR s-a pronunţat în sensul neconstituţionalităţii acestora şi care urmează să fie pus în curând în dezbatere publică. Florin Iordache şi-a argumentat opoziţia faţă de amânarea dezbaterilor prin faptul că a văzut „o anumită poziţie a actualului ministru al Justiţiei care interpretează de la sine putere deciziile CCR”.

„Eu nu sunt de acord cu amânarea. Am văzut o anumită poziţie a actualului ministru al Justiţiei care interpretează de la sine putere deciziile Curţii. Discutând de abuzul în serviciu, dumnealui spune că nu trebuie să fie un prag. Deci dacă aşa gândeşte Ministerul sau colectivul care gândeşte în acest moment modificările la Codul Penal, acela este colectivul care a elaborat Codurile Penale”, a declarat deputatul PSD.

Fostul ministru al Justiţiei a precizat că nu se aşteaptă de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a legislaţiei în vigoare: „Eu personal nu mă aştept de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a condiţiilor şi a legislaţiei în vigoare, cu tot respectul pentru doamna secretar de stat, dar dumneai are mandat de la actualul ministru”.

Deputaţii din Comisia juridică au dat, marţi, un raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea articolelor 301 şi 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal prin care se desfiinţează noţiunea de conflict de interese pentru funcţionarii publici, aceasta fiind înlocuită cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Potrivit expunerii de motive, „se impune amendarea dispoziţiilor art. 301 şi 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: modificarea titlului art. 301 prin înlocuirea sintamei «conflictul de interese» cu sintagma «folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane»”.

Deputaţii jurişti au adoptat un amendament al lui Marton Arpad care are următorul cuprins: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.