Maria Grapini, prezență activă în PE!

0

Marţi, 4 aprilie, în Parlamentul European, s-a dezbătut Raportul privind omologarea de tip a autovehiculelor, document ce, odată votat, va reglementa condiţii echitabile pentru întreaga industrie auto europeană. Pregătirea documentului a scos în evidenţă faptul că raportorii S&D în comisiile de specialitate, IMCO, ENVI și TRAN, împărtășesc, la unison, opinia că sistemul actual nu este unul de succes,  nereuşind să schimbe regulile ce vizează protecţia eficientă a consumatorilor sau echitabilitatea industriei auto. De altfel, în ianuarie 2016, Comisia a propus un nou set de reguli privind omologarea de tip a mașinilor noi în UE, precum și modul de supraveghere a pieței.

Europarlamentarul umanist Maria Grapini, membru al Comisiei pentru Transport şi Turism, a participat, marţi, la dezbaterea raportului, în calitate de raportor alternativ. Grapini este optimistă în privinţa viitorului industriei auto, din perspectiva omologării de tip, odată ce se clarifică numeroase aspecte cheie, legate de rolurile și responsabilitățile operatorilor economici și ale autorităților, dar mai ales pentru că se restabileşte un cadru puternic de supraveghere a UE și de construire a unui sistem cu un lanț clar definit de responsabilități pentru operatorii economici, în special pentru producătorii auto și  pentru actorii instituţionali.

Maria Grapini a avut, în plen, un discurs elocvent: “Propunerea de Regulament a PE şi a Consiliului, privind omologarea si supravegherea pietei autovehiculelor şi remorcilor, precum și a componentelor este extrem de importantă, a dat naştere la multe dezbateri în spațiul public, respectiv în mai multe comisii din PE. În primul rand, punctul de vedere comun al nostru, în Comisia TRAN, a fost că este nevoie de îmbunătăţirea sistemului de omologare și verificare, dar şi de supraveghere și control. În al doilea rând, am susţinut şi susţin proceduri de omologare fiabile, armonizate şi transparente. Este nevoie de îmbunătățirea cadrului instituţional pentru supravegherea pieței și a controlului omologării de tip. Este important ca autorităţile de supraveghere a pieţei să asigure aplicarea uniformă a prezentului Regulament, pentru a oferi certitudine producătorilor. Prezentul regulament nu trebuie să demotiveze producătorii, nu trebuie sa ducă la dezindustrializarea Europei, ci trebuie să determine o competiție corectă, respectarea drepturilor consumatorilor şi a standardelor de mediu!”.

În calitate de raportor alternativ pentru aviz, în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism, Maria Grapini a lucrat intens pe textul documentului, împreună cu ceilalţi colegi eurodeputaţi, neomiţând însă din calcul nici protecţia consumatorului european.

“Ne-am întâlnit de foarte multe ori pentru a găsi o soluție optimă a compromisurilor pentru avizul dat Comisiei pentru Piata interna și protecția consumatorilor, din perspectiva protecţiei consumatorilor şi a siguranţei mediului.

Europarlamentarul român consideră că rolul principal al acestui regulament european este acela de a îmbunătăţi cooperarea între statele membre şi comunicarea prin sistemul de informare a pieței interne (IMI).

“Mă bucur că au trecut amendamentele privind răspunderea operatorilor economici pentru orice prejudiciu cauzat proprietarilor vehiculelor afectate: în cazul în care se stabilește că vehiculele, componentele, sistemele sau unitățile tehnice separate nu respectă cerințele de omologare de tip, prevăzute în prezentul regulament sau în oricare dintre actele de reglementare enumerate, operatorii economici trebuie să fie răspunzători pentru orice prejudiciu cauzat proprietarilor vehiculelor afectate, ca urmare a neconformității sau a unei rechemări”, a declarat, după vot, Maria Grapini.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.