Pesediștii tergiversează votul în cazul Bejinariu

0

Cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost retrimisă marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, pentru două săptămâni la Comisia juridică, la solicitarea deputatului social-democrat Eugen Nicolicea, care a sesizat „un incident procedural”.

Solicitarea preşedintelui Comisiei juridice a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 31 voturi „împotrivă” şi două abţineri.

„Vreau să sesisez un incident procedural. Vreau să vă spun că această solicitare se face în baza unui raport întocmit de Comisia juridică şi în momentul de faţă avem un incident de procedură în sensul că la articolul 63 alineatul 5 din Constituţie se spune că proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent deci continuă procedura în noul Parlament. Nu avem în Constituţie continuarea procedurii pentru hotărâri sau pentru altfel de acte. Acelaşi lucru este şi în articolul 253 din Regulament. Deci, nu avem o procedură de continuare. Solicit liderilor de grup să ceară retrimiterea la comisie pentru a rezolva acest incident de procedură”, a afirmat Eugen Nicolicea la tribuna plenului, scrie News.ro.

Deputatul PSD a argumentat că raportul în cazul lui Eugen Bejinariu este făcut de o Comisie juridică ce nu mai există, în condiţiile în care, în prezent, este o altă componenţă a acesteia.

„În plus, raportul este făcut de o comisie care nu mai există. Atunci au existat deputaţi din alte partide, de exemplu UDMR, PPDD, iar acum avem USR. Observaţi că USR nu s-a putut pronunţa în cadrul comisiei, dar s-au pronunţat partide care nu mai există. Minim două săptămâni (retrimiterea la Comisia juridică – n.r.), pentru că incidentele acestea de procedură pot să ducă la reluarea dezbaterilor în comisie”, a conchis Eugen Nicolicea.

Plenul Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru PSD Eugen Bejinariu a fost suspendat, pe 5 decembrie 2016, din lipsă de cvorum, după ce cu o săptămână înainte şedinţa nu s-a putut desfăşura tot din lipsă de cvorum.

La alegerile din 11 decembrie, Eugen Bejinariu a fost ales deputat din partea PSD pentru un nou mandat.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 14 februarie, că cererea DNA privind urmărirea penală a deputatului Eugen Bejinariu, care datează din mandatul trecut, va fi votată curând, explicând că, până acum, subiectul a fost amânat pentru că pe ordinea de zi a plenului au fost „subiecte mai importante”.

Procurorii DNA vor să îl pună sub acuzare pe Eugen Bejinariu pentru că, în perioada în care a fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, încălcând dispoziţiile privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele hotărârilor de guvern nr. 1473 din 11 decembrie 2003 şi nr. 470 din 1 aprilie 2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea companiei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul favorizării acesteia prin evitarea organizării unei licitaţii publice.

Eugen Bejinariu mai este suspectat că a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr. 1778 din 21 octombrie 2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15 aprilie 2004 între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. Procurorii susţin că Bejinariu a semnat contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 şi actul adiţional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziţia din sursă unică.

Prejudiciul produs statului prin aceste contracte care au avut la bază hotărâri de Guvern a fost estimat de procurorii DNA la 66.965.343 de dolari, sumă care a reprezentat un folos patrimonial necuvenit pentru compania Fujitsu Siemens Computers GmbH.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.