Medic de la Spitalul Marie Curie, bătut de tatăl unui copil
Un medic pediatru de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală a depus plângere penală după ce a fost bătut de părinţii unui copil internat cu o afecţiune respiratorie uşoară, nemulţumiţi că doctorul le-a comunicat că nu se mai impune spitalizarea acestuia, a declarat, miercuri, pentru News.ro, dr. Mihaela Bălgrădean, şefa Clinicii Pediatie a spitalului, ea precizând că medicul a fost luat la palme de către tatăl copilului, până când a început să îi curgă sânge din ochi.
Dr. Mihaela Bălgrădean a precizat că incidentul a avut loc marţi, când un medic pediatru specializat în afecţiuni respiratorii, cu o vechime de 33 de ani în spital, a fost luat la palme de tatăl unui copil care era internat de 24 de ore.
Potrivit sursei citate, medicul a fost agresat în cabinetul său, în timp ce le comunica părinţilor copilului că acesta are o afecţiune respiratorie uşoară şi nu se mai impune spitalizarea sa, iar în urma agresiunii el a suferit o hemoragie intraoculară.
„Părinţii au fost nemulţumiţi de acest diagnostic, ei susţinând că este vorba despre o afecţiune mai severă, iar atunci tatăl copilului l-a luat la palme pe medic, până când acestuia a început să îi curgă sânge din ochi”, a declarat dr. Mihaela Bălgrădean, potrivit news.ro.
Ea a precizat că la faţa locului a fost chemată şi Poliţia, iar medicul a făcut plângere penală împotriva tatălui copilului. De asemenea, spitalul a depus, miercuri, o plângere penală pentru agresiune.
Bălgrădean a mai spus că în cei 33 de ani, de când lucrează la Spitalul „Marie Curie”, este prima oară când un medic este bătut în spital.
Conform prevederilor legale, ameninţarea personalului medical se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, lovirea sau orice alte acte de violenţă – închisoare de la 6 luni la 3 ani, vătămarea corporală – închisoare de la 6 luni la 6 ani, vătămarea corporală gravă – închisoare de la 3 la 12 ani.