Statul Islamic amenință cu atentate în Europa și SUA!
Reţeaua teroristă Stat Islamic a lansat, marţi, un apel la comiterea de atentate în Uniunea Europeană, în Statele Unite şi Rusia, numindu-l „idiot” pe preşedintele american, Donald Trump.
„Statele Unite se apropie de faliment, iar semnele dispariţiei sunt evidente pentru toată lumea. Nu există o dovadă mai mare în acest sens decât faptul că Statele Unite ale Americii sunt conduse de un idiot care nu ştie ce este Siria, ce este Irakul sau islamul”, a declarat Abi al-Hassan al-Muhajir, purtătorul de cuvânt al reţelei teroriste Stat Islamic, într-o înregistrare audio difuzată marţi.
Aceasta este prima înregistrare difuzată de Abi al-Hassan al-Muhajir după învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Potrivit Institutului SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste, Al-Muhajir a lăudat atentatele comise în Europa de simpatizanţi ai organizaţiei teroriste sunnite, ameninţând cu extinderea „califatului” de la „Bagdad la Damascus, până la Amman, la Roma şi Teheran”.
Într-un apel la comiterea de noi atentate adresat membrilor şi simpatizanţilor Stat Islamic din Statele Unite, Uniunea Europeană şi Rusia, Abu Hassan al-Muhajir a precizat: „Războiul nostru cu inamicul este unul la nivel global”.
Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un „califat”.