Afacerile cu pască și cozonaci, valoare record în 2017

Afacerile cu pască vor bate recordul în această perioadă a Sărbătorilor Pascale deoarece patiserii români vor pune pe piață peste 5 milioane de bucăți, mult peste nivelul din 2016, iar pentru cozonacii tradiționali românești estimările patronatului de profil arată o creștere cu 5% în acest an, până la 7,5 milioane de bucăți.

„Față de perioada similară a anului 2016 se simte o creștere, dar nu la nivelul atins în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că acesta s-a extins pe parcursul a două săptămâni, dar este o situație îmbucurătoare nu numai pentru cozonacul tradițional românesc, ci și pentru pască, unde noi, industria de morărit și panificație, ne-am propus să atingem cifră de 5 milioane de bucăți în perioada Sărbătorilor Pascale, ceea ce este un record. Am luat legătura cu principalul nostru producător și numai acesta vrea să pună pe piață două milioane de bucăți de pască cu diverse umpluturi, de la ciocolată, la pricomigdale, dar și cu altele surpriză, însă pasca tradițională, cu brânză și stafide, va fi cea principală”, a declarat pentru Agerpres președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase — ROMPAN, Aurel Popescu.

Acesta a precizat că producția de cozonac din această perioadă reprezintă cantitatea totală produsă de patiseri în 4-5 luni normale și, cu toate că este un efort din partea industriei, „este îmbucurător că au prins foarte bine și sunt pe gustul consumatorului local”.

„Creșterea față de perioada similară a anului trecut este de 5 procente, adică vom pune pe piață în jur de 7,5 milioane de cozonaci. Înseamnă foarte mult, practic este producția pe patru-cinci luni normale și toată o facem în această perioadă. Este un efort, dar este îmbucurător că acești cozonaci industriali, să le zicem așa, au prins foarte bine și sunt pe gustul consumatorului local. Și aici vom avea diverse umpluturi, însă peste 70% reprezintă tradiționalul cozonac cu nucă, cel mai agreat de români”, a explicat Popescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.