Putin îl atacă dur pe Trump, după atacul din Siria

0

SUA a lansat în noaptea de joi spre vineri 59 de rachete Tomahawak către o bază militară din Homs, ca răspuns la atacul cu arme chimice din provincia Idlib, atribuit regimului sirian. Acţiunea americanilor nu este privită cu ochi buni de Moscova.

Vladimir Putin consideră că loviturile aeriene contra bazei miliare din Siria constituie o agresiune împotriva unei naţiunin suverane, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Preşedintele Putin estimează că atacurile împotriva Siriei sunt agresiuni contra unui Stat suveran şi violează dreptul internaţional, care este ameninţat sub false pretexte”, a afirmat Peskov.

Acesta a adăugat că „armata siriană nu dispune de arme chimice”, iar „eliminarea tuturor armelor chimice de care dispuneau Forţele armate siriene a fost constatată şi confirmată de Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice, o instituţie specializată a ONU”.

„Domnul Putin consideră, de asemenea, că atacul din Siria este o tentativă a americanilor de a deturna atenţia comunităţii internaţionale de numeroasele victime civile care se înregistrează în Irak”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, făcând referire la operaţiunea care este în curs în nordul Irakului, la Mosul.

În plus, preşedintele Rusiei avertizează că atacul din Siria aduce un grav prejudiciu relaţiilor ruso-americane. „Acest demers al Washington-ului produce daune importante relaţiilor ruso-americane, care şi aşa sunt într-o stare deplorabilă”, a mai spus Dmitri Peskov.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.