Val de angajări la uzina Ford din Craiova
Vicepreședintele și directorul operațional Ford Europa, Steven Armstrong, a afirmat vineri după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu, că reprezentanții grupului sunt mulțumiți de sprijinul primit din partea Guvernului și autorităților locale, iar în această perioadă vor fi primiți în fabrica de la Craiova încă 976 de angajați în vederea pregătirii producției modelului EcoSport care va fi lansat în toamna acestui an.
„Suntem foarte mândri de echipa noastră de aici și de tot progresul înregistrat în fabrica noastră în ultimele luni ale acestui an și suntem foarte bucuroși să putem primi în uzina noastră încă 976 de noi angajați în vederea pregătirii producției modelului EcoSport a cărei lansare va fi în toamna acestui an. Am avut ocazia să avem o discuție cu domnul prim-ministru care a fost extrem de productivă și suntem foarte mulțumiți de sprijinul pe care l-am primit din partea Guvernului României și a autorităților locale și așteptăm în continuare să avem o lansare cu succes și să creștem în continuare afacerile noastre și prezența noastră aici”, a spus Steven Armstrong, informează Agerpres.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, vineri, la Craiova, unde a vizitat fabrica Ford și a avut o întâlnire cu reprezentanții companiei pe tema infrastructurii în perspectiva demarării producției SUV-ului EcoSport, că la sfârșitul lunii mai se va finaliza documentația pentru proiectarea și execuția autostrăzii Craiova-Pitești, iar lucrările ar putea fi demarate la începutului anului viitor.
„I-am anunțat pe reprezentanții Ford că, la sfârșitul lunii mai, documentația pentru proiectare plus execuție (a autostrăzii Craiova-Pitești — n.r.) va fi finalizată, astfel încât se va putea lansa spre licitație. Asta ne face optimiști, gândindu-ne la anumite termene, iar în toamna acestui an vom avea câștigătorul acestei licitații. Și cu toate termenele, cea mai lungă perioadă ar fi ca la începutul anului viitor să înceapă efectiv execuția drumului dintre Pitești și Craiova, extrem de important nu doar pentru Ford, dar și pentru Ford, și pentru Craiova, și pentru oameni”, a spus Grindeanu.