Erdogan, în fruntea unui miting uriaș la Istanbul

Zeci de mii de persoane au fost prezente sâmbătă la Istanbul la un miting al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care mai are doar o săptămână pentru a convinge alegătorii să voteze „da” la referendumul privind extinderea prerogativelor sale, scrie AFP.

„La 16 aprilie, vreți să spuneți ‘da’ unei Turcii puternice?”, a întrebat Recep Tayyip Erdogan mulțimea care i-a răspuns cu un „da” răsunător.

„Vreți o Turcie mare? Vreți să spuneți ‘da’ stabilității? Vă veți face datoria la Istanbul?”, a continuat șeful statului.

Turcii sunt chemați să voteze la 16 aprilie asupra unei controversate reforme constituționale care va extinde semnificativ prerogativele președintelui turc.

Analiștii prevăd un rezultat strâns, în pofida netei dominări a campaniei pentru „da” în presă.

Recep Tayyip Erdogan a luat cuvânt sâmbătă seară pe o scenă imensă instalată pe esplanada Yenikapi, pe malul Mării Marmara, unde a ajuns cu elicopterul în uralele mulțimii.

În acest loc el a ținut un discurs despre solidaritate națională în fața a sute de mii de persoane, la 7 august 2016, la scurt timp după puciul eșuat de la jumătatea lunii iulie, imputat de Ankara predicatorului islamist Fethullah Gulen care dezminte acuzațiile.

Revenind pe acest teren, autoritățile au dorit clar să facă apel la starea emoțională din timpul mitingului precedent.

Erdogan a reluat un argument-cheie din campania sa pentru referendum și a avertizat că persoanele care doresc victoria lui „nu” la 16 aprilie sunt partizanii lui Fethullah Gulen și ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasat organizație „teroristă” de Turcia și aliații săi occidentali.

Dacă va fi adoptată, reforma constituțională va duce la suprimarea funcției de prim-ministru și va permite președintelui în special să numească și să revoce miniștrii și să intervină direct în domeniul judiciar.

Potrivit liderilor turci, reforma constituțională, ce i-ar permite lui Erdogan să rămână la putere până în 2029, este necesară pentru a dota Turcia cu un excutiv puternic, capabil să înfrunte provocările economice și de securitate. Opoziția consideră însă că acordă prea multă putere președintelui, acuzat deja de derivă autoritară.

Purtând printre altele banderole inscripționate cu mesajul „Tayyip Erdogan, comandant suprem”, mai mulți participanți au afirmat că această reformă este esențială pentru dezvoltarea Turciei.

La rândul său, opoziția a organizat mitinguri sâmbătă, ca partidul prokurd HDP, tot la Istanbul, sau partidul social-democrat CHP la Trabzon (nord-est).Campania pentru „nu” este lipsită de un lider carismatic și dispune de mijloace mult mai limitate. Partizanii acesteia speră, totuși, să obțină voturi din rândul laicilor, kurzilor și al unor naționaliști, potrivit AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.