Dragnea îi dă replica guvernatorului Deltei

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că guvernatorul Deltei Dunării poate să îl amendeze pentru partida de pescuit la care a participat și premierul Sorin Grindeanu, dar a susținut că a aruncat peștele în apă.

Prezent luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, Dragnea a fost întrebat de jurnaliști cum comentează faptul că a fost criticat de guvernatorul Deltei Dunării pentru că nu ar fi aruncat peștele în apă, informează Agerpres.

„Am arătat captura. I-am dat drumul. Nu am pupat-o. Dacă domnul guvernator consideră necesar, poate să îmi dea o amendă”, a replicat Dragnea.

Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, i-a criticat recent pe Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, pentru că aceștia nu au dat drumul în apă mai multor știuci prinse în Deltă.

„Domnul premier și domnul președinte al partidului au avut acele permise de intrare în Delta Dunării. M-aș fi bucurat dacă cei doi sau unul din ei ar fi arătat o știucă de dimensiunile… Este un trofeu! Nu poți să-l lași să moară. Ar fi putut demonstrativ să o arate, să o pupe, să-i dea drumul în apă. Să zică: domnule, așa faceți în Delta Dunării!”, a spus Baboianu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.