Legea privind vaccinarea conține sancțiuni dure

0

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat marți, într-o conferință de presă, că, în urma dezbaterilor publice și a dezbaterii parlamentare asupra proiectului de lege privind vaccinarea, va apărea un capitol care să prevadă sancțiuni.

„Proiectul de lege supus dezbaterii publice nu conține un capitol de sancțiuni, dar, așa cum știm, orice lege care dorim să fie aplicată și care dorim să aibă un rezultat final are nevoie de acest capitol de sancțiuni. Aceste sancțiuni vor apărea în lege urmare a dezbaterilor publice și urmare a dezbaterilor care vor avea loc la nivelul comisiilor de sănătate ale Senatului și Camerei Deputaților. Noi știm că este necesar un capitol, la un moment dat s-a și gândit un set de sancțiuni”, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.

În opinia sa, în prezent, se înregistrează un moment „optim” pentru apariția acestei legi în contextul epidemiei cu care România se confruntă.

Bodog a adăugat că sancțiunile vor trebui astfel dimensionate încât să aibă o cât mai mare acceptanță din partea opiniei publice, dar, în același timp, să asigure o imunizare corectă a copiilor.

El a spus că părintele poate refuza vaccinarea, dar refuzul va fi făcut pe proprie răspundere.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.