Nicolae nu-i iartă pe protestatarii din Piața Victoria
Comisia juridică din Senat a amânat iar dezbaterea proiectului Legii graţierii, pentru 19 aprilie – „pe zi”, preşedintele comisiei, Şerban Nicolae ironizându-i pe protestatarii din Piaţa Victoriei cu afirmaţia că „şi Mântuitorul a înviat noaptea” şi că „toate domnişoarele cu barbă să protesteze”.
„Având în vedere că aceasta este săptămâna ce precede Învierea… Mă rog, şi Mântuitorul a înviat tot noaptea, s-a şi născut noaptea, toate domnişoarele cu barbă o să protesteze. Vă propun ca următoarea şedinţă consacrată acestei dezbateri (…) să aibă loc miercuri după-amiază”, a spus Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice a Senatului.
El a mai spus că dezbaterea proiectului de lege al graţieirii urmează să aibă loc „pe zi”.
Iniţial, proiectul urma să fie dezbătut marţi, după ce ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut amânarea cu trei săptămâni, pe motiv că va prezenta şi un pachet de măsuri complementare graţieirii pentru decongestionarea penitenciarelor. Deşi a fost aşteptat să prezinte măsurile complementare, ministrul Justiţiei nu a participat la şedinţa Comisiei juridice.
„La acest moment actele normative se află în procedura de avizare, urmând să fie supuse aprobării guvernului”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Sofia Moţ, transmite Mediafax.
Membrii Comisiei juridice au făcut marţi doar dezbateri generale pe marginea proiectului Legii graţierii.
În timpul acestora, preşedintele comisiei, Şerban Nicolae, a menţionat că a obţinut, în urmă cu circa o lună, numărul persoanelor aflate în penitenciare în executarea unor pedepse privative de libertate condamnate pentru fapte de corupţie.
„Sunt în total 337, erau la vremea respectivă, acum circa o lună. 337, din care 144 erau pentru fapte de corupţie aşa cum sunt ele prevăzute în legea 78. Restul erau pentru un cumul de fapte printre care se găseau şi fapte de corupţie. Mă gândesc foarte serios să adaug la infracţiunile exceptate de la aplicarea graţierii şi faptele de corupţie, astfel încât cele 337 de persoane să nu beneficieze de graţiere şi să nu îngrozească societatea românească cu chipurile lor hâde de infractori periculoşi şi să nu genereze o stare de pericol în societatea românească prin faptul că ar beneficia de un act de clemenţă”, a precizat Nicolae.
El a făcut aprecieri şi despre proiectul liberalilor pentru depopularea penitenciarelor.
„Ar produce un beneficiu pentru peste cinci mii de persoane aflate în detenţie în executarea unor pedepse privative de libertate. Infama propunere a mea şi care a generat protestele unor domnişoare cu barbă pe internet, urma să producă următoarele efecte: beneficiau de graţiere 862 de persoane. Probabil figurile hâde ale unor infractori periculoşi, 862 de persoane, au înspăimântat mai mult decât 1400 – câţi erau în proiectul Guvernului – sau cinci mii şi ceva câţi erau în planul de măsuri alternative propus de PNL. Deci, 2717 persoane aflate în pedeapsa privativă de libertate, din care eliberate în mod direct erau doar 862. Recunosc, propunerile mele nu erau atribuabile, nu răspundeau scopului declarat al acestui proiect, chiar dacă o bună parte din societatea care a protestat ar fi fost înspăimântată vâzând figura unor brute cu chip uman care au săvârşit fapte grave”, a mai spus Şerban Nicolae.