Orban închide Universitatea lui Soros
Președintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat luni o lege controversată care stabilește noi cerințe pentru universitățile străine și care ar putea duce la închiderea Universității Central-Europene (CEU), instituție finanțată de miliardarul american de origine ungară George Soros, transmite Reuters.
Într-o declarație acordată agenției de presă MTI, Ader și-a exprimat convingerea că noua lege nu încalcă libertatea academică și legislația internațională. El a cerut guvernului de la Budapesta să discute cu universitățile pașii de urmat.
În ciuda protestelor publice, legea a fost promulgată de executivul condus de premierul Viktor Orban după o procedură rapidă. Actul normativ prevede nerecunoașterea diplomelor emise de instituții de învățământ străine care nu au corespondent în țările de origine ale respectivelor instituții, potrivit Agerpres.
În capitala Ungariei, zeci de mii de manifestanți i-au cerut duminică președintelui să nu promulge legea. Termenul pentru semnătura prezidențială expira luni, la miezul nopții.
CEU, cu predare în engleză, s-a deschis la Budapesta în 1991.