Scandal: Se modifică OUG privind plagiatul!

0

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, Legea de aprobate a OUG 4/2016, privind plagiatul, după decizia CCR prin care proiectul a fost declarat neconstituţional, revenindu-se astfel la forma propusă de Guvernul Cioloş. Deputaţii au introdus însă un amendament, care prevede că pierderea titlului de doctor devine efectivă şi nu mai produce efecte juridice doar după o decizie definitivă a instanţei, faţă de momentul comunicării dispoziţiei, aşa cum era stipulat iniţial.

Noul raport al Comisiei de educaţie elimină toate articolele adăugate de Parlament la OUG 4/2016, prin care titlurile de doctor erau retrase prin decizii ale Senatelor universităţilor, eliminând astfel competenţele CNATDCU şi ale Consiliului Naţional de Etică. Se revine astfel la forma Guvernului, din 2016, care preciza că aceste titluri se retrag prin Ministerul Educaţiei, relatează Romaniatv.net.

Decizia vine după ce Curtea Constituţională a declarat Legea de aprobare a OUG 4/2016 neconstituţională în integralitate.

Toate modificările Parlamentului au fost eliminate, cu o singură excepţie: modalitatea de încetare a efectelor juridice ale retragerii titlului de doctor.

Potrivit formei Guvernului, nu existau dispoziţii speciale privind momentul încetării efectelor juridice, însă Parlamentul a precizat că „diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului”. Noua formă, propusă de deputatul UDMR Szabo Odon şi deputatul USR Stelian-Cristian Ion, prevede că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice „după pronunţarea unei hotărâri definitive a unei instanţe judecătoreşti”.

Sunt eliminate şi celelalte puncte criticate de CCR, precum reorganizarea instituţiilor care oferă titluri academice, înfiinţarea Colegiului Naţional al Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat, posibilitatea renunţării unilaterale la titlu, dar şi prevederea potrivit căreia orice diplomă de doctorat se analizează potrivit legislaţiei în vigoare în momentul verificării.

Proiectul a fost adoptat în această formă cu 196 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi 77 de abţineri, şi va merge la Senat, în calitate de for decizional.

CCR a declarat, în octombrie, legea de adoptare a OUG 4/2016 privind plagiatul, în forma adoptată după cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis, neconstituţională în integralitate, atât din cauza modului în care Parlamentul a decis să o discute, cât şi din cauza majoritatăţii mecanismelor instituite.

Curtea Constituţională arată, în motivarea de neconstituţionalitate a modificărilor aduse de Parlament OUG privind retragerea titlurilor de doctor în caz de plagiat, că această decizie nu poate fi luată de aceeaşi instituţie care a şi acordat titlul, aşa cum a propus Legislativul, şi a criticat şi opţiunea retragerii voluntare a titlului, pe motiv că ar presupune sustragerea de la sancţiunile legale.

Senatorii au respins, în octombrie, cu 90 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi şase abţineri, cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Plenul Senatului a adoptat, pe 9 mai, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, care a fost modificat în comisia de învăţământ şi care prevedea, în varianta nouă, că acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, aşa cum era prevăzut în Ordonanţa dată de Executiv.

OUG 4 a fost emisă de Guvernul Cioloş la începutul anului 2016.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.