Trei tinere handbaliste au „marcat” la sculptura în lemn!

0

Aşchia nu sare departe de semicerc! Trei tinere handbaliste de la Corona Braşov au “marcat” la sculptură în lemn, de Paşte.

Trei tinere handbaliste românce care bat la porţile echipei naționale şi-au testat, zilele acestea, mâinile puternice pe un teren mai puţin obişnuit pentru ele.

Sorina Târcă, Cristina Creţu şi Daciana Hosu, colege la Corona Braşov şi în loturile de tineret ale României, au participat la un atelier dedicat obiceiurilor româneşti de Paşte, în care şi-au “făcut mâna” la crestat cruci tradiţionale.

Fetele au ascultat cu atenţie “instrucţiunile” organizatorilor Festivalului “Gloria Domini”, de sub Tâmpa, apoi şi-au făcut încălzirea. Ajutate de o rindea specială, ele au imprimat lemnului simboluri tradiţionale româneşti. Deşi experienţa a fost una inedită, tripleta care promite să ia cu asalt lotul mare al Coronei şi naţionala antrenată de Ambros Martin şi-a arătat clasa.

“Chiar dacă, prima dată când am pus mâna pe acel cuţit, mi s-a părut foarte greu, cum am început să sculptez, a fost mai uşor. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să pot să învăţ aşa ceva. Noi, handbalistele, avem putere şi suntem îndemânatice la astfel de lucruri. Este foarte important să ne păstrăm tradiţiile şi, măcar în perioada Sărbătorilor, să ne aducem aminte de români, de România, şi de istoria noastră”, a spus Cristina Creţu, extremă la echipa 100% românească din Braşov.

Portarul Daciana Hosu speră ca locul unde a avut loc atelierul – Casa Junilor, un simbol al rezistenţei românilor din Braşov – să fie o inspiraţie în viitorul sezon: “Vrem să apărăm şi noi istoria şi viitorul Braşovului. Sperăm să avem un aport în această echipă, să arătăm şi noi de ce suntem în stare. Îmi doresc să fie mult mai bine decât în sezonul acesta, şi să prindem podiumul.”

Sorina Târcă visează la naționala de senioare

Prezentă şi ea la eveniment, vedeta naționalei de tineret Sorina Târcă a mărturisit că se gândeşte la naţionala de senioare, dar şi că visează să evolueze în Ungaria. “Sunt la început, şi îmi doresc ca primii paşi în handbalul mare să îi fac în ţara mea, deoarece îmi este mai uşor să mă adaptez. Dar, dacă va veni vreodată ocazia să joc şi în străinătate, nu voi spune nu. Mi-ar plăcea foarte mult să joc în Ungaria. Îmi place enorm cum joacă Győr.”

Târcă speră ca, prin evoluţiile sale, să-i atragă atenţia selecţionerului Martin Ambros, dar rămâne cu picioarele pe pământ: “Sper să ajung cât mai repede la naţionala de senioare, dar încă trebuie să cresc în valoare. Mai am multe de învăţat. Selecţionerul face o treabă foarte bună, mai ales că el lucrează şi la Győr, unde are rezultate deosebite.”

Succesul handbalistelor de la Corona pare garantat, mai ales că gazdele le-au apreciat prestaţia. “Fetele au fost o bucurie pentru noi. Deşi vin dintr-o altă zonă, aparent neinteresată de aceste lucruri, au învăţat, le-a plăcut şi s-au descurcat superb”, a spus Victoria Ţăroi, preşedintele Asociaţiei Culturale Artessentia.

VIDEO Cu Handbalistele de la Corona Brașov&naționala tineret la Festivalul Gloria Domini

https://drive.google.com/file/d/0B-o__DuSYpz2cWhWZUtTNy0tbHM/view?usp=sharing

Selecții din Agenda Festivalului Gloria Domini – Brașovul Pascal

11 aprilie, 19.00, Cinemateca Patria, Jesus Christ Superstar 1973 (intrare liberă în limita locurilor disponibile)

11 aprilie, 20.00, Parohia Romano-Catolică, Spectacol Corul Madrigal

12 aprilie, 12.00, Cămin Cultural Hărman, Spectacol „Chipuri de Lumină în Temnițele Comuniste” (intrare liberă)

12 aprilie, 18.00-20.00, Casa Junilor – Atelier de încondeiere ouă

12 aprilie, 19.00, Aula Universității – Concert Orgă / intrare liberă

13 aprilie, 18.00, Sinagoga Neologă – Piesă de Teatru „Janka” cu Maia Morgenstern (intrare pe bază de invitație)

13 aprilie, 19.00 – Filarmonica din Brașov – Sala Patria

14 aprilie, 12.00, Parohia Romano-Catolică, Procesiune religioasă

14 aprilie, 19.00, Cinemateca Patria – Patimile lui Isus (intrare liberă în limita locurilor disponibile)

Evenimentul este organizat de Agenția Metropolitană Brașov în parteneriat cu Primaria Brașov și Centrul Român de Muzică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.