Trump, decis să rezolve problema nord-coreeană

0

Președintele american Donald Trump a reafirmat marți că este pregătit „să rezolve problema” nord-coreeană fără ajutorul Chinei, în contextul în care un port-avion american se îndreaptă spre Peninsula Coreeană. Coreea de Nord a ameninţat că va lansa atacuri nucleare asupra Statelor Unite la orice semnal de posibilă agresiune din partea armatei americane.

„Coreea de Nord caută probleme. Dacă China se va decide să ajute, ar fi formidabil. Dacă nu, vom rezolva problema fără ei! SUA”, a scris preşedintele Donald Trump pe contul său personal de Twitter, la câteva zile după un summit cu omologul său chinez Xi Jinping, relatează Romaniatv.net.

Președintele american pare de asemenea să condiționeze negocierile comerciale între primele două puteri economice mondiale de chestiunea nord-coreeană: „I-am explicat președintelui chinez că un acord comercial cu SUA ar fi mai bun pentru ei dacă ar rezolva problema nord-coreeană!”.

Washingtonul a anunțat în week-end că portavionul USS Carl Vinson și navele sale de escortă se îndreaptă spre Peninsula Coreeană, deși inițial trebuiau să ajungă în Australia. Coreea de Nord a denunțat această desfășurare, spunând că este ‘lipsită de rațiune’ și declarându-se pregătită de ‘război’, într-un moment în care tensiunile sunt tot mai mari în regiune.

În replică, Coreea de Nord a ameninţat prin intermediul presei oficiale, că va lansa atacuri nucleare asupra Statelor Unite la orice semnal de posibilă agresiune din partea armatei americane.

„Puternica armată revoluţionară nord-coreeană urmăreşte cu multă atenţie orice manevră a elementelor inamice, forţele nucleare concentrându-se pe bazele puterii invadatoare nu doar din Coreea de Sud şi din teatrul de operaţiuni Pacific, ci şi de pe teritoriul continental american”, a transmis marţi seară cotidianul nord-coreean Rodong Sinmun.

Potrivit experţilor, Coreea de Nord are rachete balistice intercontinentale, dar deocamdată nu a reuşit să miniaturizeze arme atomice pentru a fi lansate.

În cazul unui atac american, Coreea de Nord probabil va riposta în primul asupra Coreei de Sud şi Japoniei. Statele Unite au 28.500 de militari în Coreea de Sud.

Donald Trump l-a primit joi și vineri pe Xi Kinping la reședința sa privată din Florida pentru o primă întâlnire plasată sub semnul cordialității. Încă dinainte de acest summit, Trump a anunțat, într-un interviu la 2 aprilie pentru Financial Times, că este pregătit ‘să rezolve’ singur problema nord-coreeană în cazul în care China ar tergiversa prea mult timp chestiunea.

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat din nou vineri că SUA sunt pregătite „să acționeze singure dacă China nu este capabilă să se coordoneze cu noi”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.