Visul lui Nicușor Dan: USR, al doilea partid al României!

0

Președintele Uniunii Salvați România (USR), Nicușor Dan, a declarat, miercuri, la Zalău, că formațiunea politică pe care o conduce își propune să devină principalul partid în orașele din România, cu țelul de deveni al doilea partid la nivel național în 2019 și de a da primul ministru în 2020.

„USR trebuie să devină principalul partid în orașele din România. Pentru asta trebuie să avem filiale în cele aproximativ 300 de orașe din România, trebuie să avem proiecte pentru fiecare din aceste orașe și trebuie să pregătim, în tot acest interval, oameni care să candideze la poziția de primar, care să candideze la pozițiile de consilier local (…) cu țelul de a deveni în 2019, când încep patru rânduri de alegeri, al doilea partid din România și cu țelul, pentru iarna lui 2020, de a da primul ministru”, a afirmat, într-o conferință de presă, liderul USR.

Nicușor Dan a precizat că aceste obiective fac parte din programul pe care îl va propune în momentul depunerii candidaturii pentru șefia USR.

Acesta a adăugat faptul că USR exclude alianțele sau fuziunile cu partidele existente și că își dorește ca partidul să-și păstreze direcția actuală, cu consolidarea zonei urbane, fără a exclude însă zona rurală.

Întrebat de un jurnalist dacă Dacian Cioloș ar putea fi propunerea de premier a USR pentru 2020, Nicușor Dan a răspuns: „Desigur. Da!”.

Președintele USR a subliniat faptul că e este o minciună informația apărută în mass-media că Dacian Cioloș a fost respins de partid, precizând faptul că în cadrul USR a existat doar o dezbatere privind oportunitatea ca fostul premier să vină în partid în acest moment.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.