Dragnea vrea prag obligatoriu pentru abuzul în serviciu
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că nu se poate să nu existe un prag al prejudiciului în cadrul infracţiunilor de abuz în serviciu, dar valoarea acestuia va fi stabilită în Parlament, în baza proiectului de lege elaborat de Ministerul Justiţiei, urmând totodată să aibă loc şi o amplă dezbatere cu privire la această chestiune.
„Aşa cum au spus şi mulţi magistraţi, nu este corect ca să se lase la aprecierea judecătorului să decidă dacă se poate decide un prag sau nu. Pe de altă parte, ministrul Justiţiei nu este şeful Parlamentului. Parlamentul va decide, pe baza acelui proiect de lege, în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale, cu deciziile CCR, care este calea corectă de urmat”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat dacă ar trebui să existe un prag în privinţa infracţiunilor de abuz în serviciu.
Liderul PSD a ţinut să precizeze că nu se poate să nu existe un astfel de prag, Parlamentul urmând să decidă valoarea acestuia, scrie News.ro. „Nu vreau să mă antepronunţ, dar vă spun în seara asta că nu se poate să nu exite un prag, poate să fie un leu, poate să fie 100 lei, poate să fie 1.000 lei. Comisia de la Veneţia, deciziile CEDO au spus lucrul acesta. Avem decizia CCR foarte clară care a spus că sunt obligatorii şi prevederile din încheierea de şedinţă, adică din dispozitiv, dar şi din considerente. Va ajunge proiectul de lege în Parlament şi acolo vom dezbate pe larg”, a conchis Liviu Dragnea.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe 3 aprilie, că proiectul de lege prin care va fi definită infracţiunea de abuz în serviciu în raport cu decizia de anul trecut a Curţii Constituţionale nu va impune un prag valoric, ci judecătorul va decide dacă-l va pedepsi pentru abuz în serviciu pe cel trimis în judecată.
„Avem în acel proiect de lege şi propunerea de modificare a abuzului în serviciu, actualul 297 din Codul Penal, şi nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim. Eram judecător la Curte, sunt membru în Comisia de la Veneţia, dar legiuitorul naţional trebuie să respecte legea fundamentală. Legea fundamentală spune că constituie abuz fapta funcţionarului şi acolo nu se referă la un prag. Îi laşi judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz, cu o anumită consecinţă păgubitoare, este infracţiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ţine seama de personalitatea, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea că este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunţe la urmărirea penală”, a declarat, la Antena3, Tudorel Toader.