Trump s-a întâlnit cu Stoltenberg

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că este timpul să înceteze acest război brutal din Siria, unde țara sa a lovit pentru prima dată regimul, după un atac chimic imputat lui Bashar Al-Assad. Într-o conferință de presă susținută alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, liderul de la Casa Albă a emis ipoteza că Rusia, aliata regimului de la Damasc, ar fi putut fi la curent cu atacul chimic, însă fără să tragă o concluzie în acest sens.

Președintele american Donald Trump a apreciat, într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca Alianța nu mai este depășită, revenind astfel asupra unei declarații făcute în campanie care i-a alarmat pe membrii Alianței. Cei doi au convenit să lupte pentru eradicarea terorismului.

Va trebui să lucrăm împreună pentru a rezolva catastrofa care are loc în prezent în Siria. Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat de ţările membre ale NATO pentru condamnarea atacului criminal al lui Assad, în care a folosit cele mai oribile arme. Sacrificarea în acest mod a civililor nevinovaţi, cu arme chimice, inclusiv uciderea cu barbarie a copiilor mici şi neajutoraţi, trebuie să fie respinsă cu tărie de orice naţiune care preţuieste viaţa. Este timpul să punem capăt acestui război civil brutal, să învingem teroriştii şi să le permitem refugiaţilor să se întoarcă acasă, a declarat președintele SUA, Donald Trump.

Am convenit astăzi, d-voastra şi eu, că NATO poate şi trebuie să facă mai mult în lupta globală împotriva terorismului, în lupta împotriva forţelor locale care antrenează teroriştii, este una dintre cele mai bune arme pe care le avem. NATO are experienta, expertiza si puterea de a vedea situaţia reală. Lupta împotriva terorismului va fi un subiect important pe agenda întâlnirii de la Bruxelles, din luna mai, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Stoltenberg i-a mulțumit lui Trump pentru o întâlnire excelentă și foarte productivă.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a pus sub semnul întrebării în repetate rânduri scopul Alianței Nord-Atlantice și s-a plâns ca Statele Unite sunt nevoite să contribuie cu prea mult la securitatea comună.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.