România, liderul Europei la consumul de alcool ilicit!
Romania este pe primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit și cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, iar Fiscul și Asociația Spirits România vor colabora pentru a combate piața neagră, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Asociația Spirits România, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit în cadrul unei întâlniri dintre conducerea ANAF și cea a Asociației Spirits România, demararea unei colaborări pentru a combate piața neagră din industria băuturilor spirtoase, în condițiile în care consumul de alcool contrafăcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societății și economiei. Un parteneriat strâns între autoritățile publice, industrie și societatea civilă este esențial atât pentru însănătoșirea pieței de băuturi spirtoase, cât și pentru creșterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat’, se arată în document.
‘Acest fenomen afectează negativ atât statul care pierde prin neîncasarea taxelor și impozitelor, cât și companiile care operează legal în aceasta industrie, limitându-le potențialul de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă, de investiții în facilități de producție locale și afectându-le puternic competitivitatea pe sectorul exporturilor. În plus, consumul de alcool ilicit, a cărui calitate nu este în niciun fel controlată, reprezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor și le poate pune în pericol viața’, menționează sursa citată.