Grindeanu se teme de ridicol!

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că în momentul în care a aflat că va fi desemnat de coaliţia PSD-ALDE pentru a fi numit prim ministru, în decembrie 2016, a fost, totodată, emoţionat şi copleşit de responsabilităţi. El a explicat că nu este o persoană timidă, dar că îi este foarte frică de ridicol, motiv pentru care evită să facă anumite lucruri.

Sorin Grindeanu a spus că a fost extrem de surprins de faptul că liderii PSD l-au votat să fie propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru.

„Am fost chemat la Bucureşti. A fost acea desfăşurare în care prima propunere a PSD pentru funcţia de premier, şi anume doamna Sevil Shhaideh nu a fost acceptată. În mod normal, statutar, s-a întrunit forul de conducere în partid şi m-au votat să fiu eu cel care să preiau această sarcină. A fost o surpriză, cred că s-a şi văzut. Când am ieşit în faţa presei, aflasem cu câteva minute înaintea lor. Mă mai uit la imaginile de atunci, din decembrie, şi se vede pe mine şi o anumită emoţie, dar totodată cred că şi ce gândeam atunci – responsabilităţile”, a afirmat premierul.

Chestionat în continuare dacă este un om timid, Sorin Grindeanu a răspuns negativ, spunând doar că îi este foarte frică de ridicol.

„Nu neapărat timid, cât îmi este foarte, foarte frică de ridicol. Şi atunci evit anumite lucuri, de a pica în ridicol e foarte simplu să se întâmple lucrul acesta”, a adăugat prim-ministrul.

Grindeanu a mai spus că se vede de două ori pe lună cu familia sa, motiv pentru care la vară va decide împreună cu soţia dacă se vor muta la Bucureşti.

„Mihai e clasa zero, abia ce a început şcoala. Am lăsat-o pe soţia mea să decidă în această parte a anului şi era normal, cel puţin până la vară, să păstrăm ceea ce s-a început în toamnă. O să vedem la vară dacă ne schimbăm decizia. E dificil. Mă întâlnesc cam o dată, de două ori pe lună. În general am mers eu la Timişoara, de două ori au venit şi ei (la Bucureşti – n.r.). În vară vom lua decizia legată de mutat”, a precizat Sorin Grindeanu, întrebat de câte ori se vede cu copiii săi, în condiţiile în care are un program extrem de încărcat la Bucureşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.