Opoziția turcă cere anularea referendumului

0

Opoziția turcă începe bătălia pentru anularea referendumului; acuză fraude și nereguli majore. Sunt alături de acest demers și asociația avocaților din Turcia și observatorii internaționali. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a câștigat la limită consultarea populară de duminică, prin care obține puteri sporite. De la Casa Albă, Donald Trump l-a felicitat personal pe Erdoğan pentru victorie.

Observatorii europeni au înmânat astăzi Comisiei Electorale Centrale raportul privind derularea referendemului. Principala critica vizează voturile luate în considerare, deși nu aveau ștampila autorității electorale. În plus, OSCE și Consiliul Europei critică modul în care s-a desfășurat campania, pentru că adepții taberei NU au fost practic invizibili, nu au avut mai deloc acces în mass media.

Tana de Zulueta, observator: „Le-am dat raportul nostru şi am discutat despre conţinut. Concluziile vor fi în evaluarea finală.”

Margaritas Schinas, purtător de cuvânt Comisia Europeană: „Solicităm autorităţilor să declanşeze o investigaţie transparentă pentru a clarifica aceste nereguli.”

Președintele Erdoğan îi sfătuiește însă pe observatori să stea la locul lor, pentru că, spune el, oricum concluziile lor nu contează: „Este o organizaţie numită OSCE. Pregătesc acum un Raport despre cum s-au desfăşurat alegerile din Turcia. În primul rând, aflaţi unde vă e locul. Nu vom vedea, auzi sau recunoaşte rapoartele politice pe care le pregătiţi. Vom merge pe drumul nostru. ”

Chiar dacă euroepnii au semne de întrebare și cer lămurirea neregulilor, americanii deja l-au felicitat. Președintele Donald Trump și Recep Tayyip Erdoğan au vorbit la telefon, iar liderul de la Casa Albă l-a felicitat și i-a mulțumit din nou pentru colaborarea în lupta împotriva ISIS. Consiliul de Securitate turc a votat prelungirea stării de urgență cu trei luni, în vigoare din iulie 2016, când a avut loc tentativa de lovitura de stat.

Fiind stare de urgență, protestele sunt interzise. Cu toate astea, în marile orașe oamenii au recurs la diverse forme de protest pentru a contesta rezultatul referendumului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.