Liberalii acuză diversiunile majorității parlamentare
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, acuză majoritatea parlamentară că apelează la „diversiuni” în cazul legii salarizării unitare.
„Aflăm de la pesediști că au amânat-o pentru Sfântul Așteaptă. Degringolada guvernamentală e totală. Nici nu se putea altfel. Rețeta pe care Liviu Dragnea a impus-o Guvernului Grindeanu e una a dezastrului: promisiuni gigantice, cheltuieli fără limite, venituri și investiții în picaj. Și-au dat seama până și ei că n-au de unde revărsa cornul abundenței peste sectorul bugetar așa cum s-au lăudat. De aceea, își pasează unii altora răspunderea pentru această lege, de aceea se contrazic și își calcă în picioare promisiunile de la care au pornit. Nu în ultimul rând, o lege a salarizării bugetare trebuie să aibă la bază un set clar de criterii, valori și principii despre care nimeni nu i-a auzit vorbind pe Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu și pe Olguța Vasilescu. N-au făcut-o pentru că nu au nicio idee. Confruntată cu propriile minciuni și nerealizări, majoritatea PSD-ALDE lansează diversiuni în serie”, a scris Turcan, miercuri, pe Facebook.
Ea dă ca exemple impozitul pe gospodărie, comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.
„Guvernarea Petardă a aruncat fumigena impozitului pe gospodării. La scurt timp, PSD-ALDE au scos din joben o comisie parlamentară care va ancheta rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009, culmea, sub coordonarea unuia care chiar a fost condamnat definitiv într-un dosar privind fraude electorale. Să ne amintim: au mai comis-o o dată, tot în Parlament. Ca să abată atenția de la construcția mincinoasă și neprofesionistă a proiectului de buget pe 2017 (în vreme ce, foarte probabil, pregăteau de zor loviturile împotriva Justiției), Liviu Dragnea a venit cu diversiunea ‘marii găuri bugetare’ pe care ar fi lăsat-o guvernarea precedentă. Au făcut o comisie parlamentară, au fost audieri. Timp pierdut, bătaie de joc, mult zgomot pentru nimic. Mai știe cineva rezultatele anchetei acestei comisii? Au îngropat cazul pentru că nu aveau ce ancheta decât propriile minciuni. Numai că guvernarea prin petarde mediatice nu poate acoperi totul, tot timpul”, susține liderul PNL.
Raluca Turcan subliniază că PNL „va lupta cu toate armele democrației parlamentare” pentru ca Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Sorin Grindeanu „să dea socoteală românilor de ce nu fac ce au promis în campanie, de ce treburile guvernării merg tot mai prost, de ce investițiile nu se văd, iar banii țării, tot mai puțini, se risipesc”.