Energia electrică pentru populație nu se va scumpi!
Energia electrică pentru populaţie nu se va scumpi la 1 iulie, când este programată penultima etapă de liberalizare a preţurilor pentru consumatorii casnici, a declarat joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.
De la 1 iulie, 90% din energia electrică plătită de consumatorii casnici va proveni din piaţa liberă, faţă de 80% în prezent, şi 10% va fi energie din piaţa reglementată, la preţuri fixate de către stat.
De la finalul acestui an, piaţa energiei electrice pentru populaţie va fi complet liberalizată.
„În acest moment nu avem în vedere o creştere de preţ. Practic (preţul, n.r.) va rămâne încadrat în acelaşi nivel, pentru populaţie. În rest, este liber”, a spus Havrileţ, în urma unei conferinţe organizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), scrie news.ro.
În privinţa situaţiei de pe piaţa energiei electrice din ianuarie, când preţurile au crescut puternic, şeful ANRE susţine că autoritatea a sancţionat mai multe societăţi de furnizare electricitate, a retras licenţele pentru două companii şi a luat în calcul posibilitatea de a se ridica licenţa pentru alte companii.
„Însă le-au fost menţinute licenţele, pentru că, societăţile fiind în insolvenţă, nu se poate ridica o lincenţă atunci când o societate are un plan de ieşire din insolvenţă bazat tocmai pe utilizarea licenţei”, a precizat preşedintele ANRE.
Preţurile pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM au depăşit, în luna ianuarie, aproape zilnic, niveluri record, care au ajuns până la 680 lei/MWh, de peste două ori mai mari decât în primele zile ale anului.
Luna trecută, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat că ANRE a finalizat investigaţia pe piaţa energiei pe care a declanşat-o în urma creşterii preţului pe bursă în luna ianuarie şi a retras licenţele unor furnizori din sectorul energiei electrice, în timp ce unii dintre ei au fost amendaţi.