OPCW: Gazul sarin, folosit în atacul chimic din Siria!

0

Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice (OPCW) a anunţat că în urma rezultatelor unor teste ”incontestabile” s-a stabilit că în cadrul atacului cu arme chimice din Siria, de la începutul acestei luni, a fost folosit gaz sarin sau o substanţă chimică asemănătoare, informează BBC News.

În atacul chimic ce a avut loc asupra oraşului Khan Sheikhoun cel puţin 87 de persoane au fost ucise.

Siria şi Rusia au negat orice implicare, afirmând că atacul a fost comis de insurgenţii susţinuţi de Occident. Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, a declarat că atacul cu arme chimice nu a avut loc deloc, fiind o „invenţie” totală pentru a fi pretextul bombardamentului cu rachete lansat de Statele Unite asupra unei baze siriene.

SUA au răspuns atacului cu arme chimice prin lansarea unor atacuri cu rachete asupra unei baze aeriene siriene.

Preşedintele OPCW a afirmat că mai multe probe au fost preluate şi analizate de două laboratoare ale organizaţiei. Acestea proveneau de la trei persoane decedate şi alte şapte ce au fost tratate în spital.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.