Dinamo a remizat cu CSU Craiova în play-off!

0

Dinamo a remizat cu CS Universitatea Craiova, scor 2-2. Oltenii au egalat în inferioritate în minutele de prelungire.

Echipa Dinamo Bucureşti a remizat, sâmbătă, în depasare, la Drobeta Turnu Severin, scor 2-2 (0-1), cu formaţia CS Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a şaptea a play-off-ului Ligii I în care oltenii au reuşit egalarea în inferioritate numerică în minutul 90+2.

Golurile dinamoviştilor au fost marcate de Romera ’56 şi Nistor ’81, în timp ce pentru olteni au înscris Ivan ’13 şi Zlatinski ’90+2.

Tehnicianul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CSU Craiova, scor 2-2, la finalul căruia a avut o dispută cu jucătorul gazdelor, Hristo Zlatinski, că fotbaliştii grupării craiovene ar trebui să aibă un pic mai mult respect faţă de el.

„Cred că cei de la Craiova trebuie să aibă un pic mai mult respect dacă nu faţă de clubul Dinamo, că văd că este o ură extraordinară, măcar faţă de mine. Eu cred că îmi învăţ jucătorii să fie respectuoşi cu toată lumea şi îmi dresc ca şi adversarii să respecte mai mult aceste lucruri. La gol a venit în faţa băncii noastre de rezerve şi ne-a înjurat un pic. Asta e. Aşa probabil se transmite de la club. Să aibă ura asta faţă de Dinamo. Le doresc ca această intensitate pe care o au când joacă împotriva lui Dinamo să o fi avut şi la celelalte meciuri, cu celelalte contracandidate din play-off”, a spus Contra la Digi Sport.

El a precizat că îl supără rezultatul, dar nu şi prestaţia elevilor săi. „Supărat de rezultat, dar nu de evoluţia băieţillor. Nu am cum să fiu supărat, îi felicit. Am avut o discuţie mai aprinsă cu ei la pauză. Cred că în seara asta meritam să câştigăm dar ne-a lipsit acea experienţă să gestionăm minutele finale. E o lecţie pe care trebuie să o învăţăm. Trebuie să tratăm mai serios fazele”, a adăugat tehnicianul.

Contra îşi doreşte ca Dinamo să se prezinte bine şi la confruntarea următoare, cu FCSB. „Mă gândesc la următorul meci, cel cu FCSB, şi sper să ne prezentăm la fel de bine cum ne-am prezentat la ultimele patru meciuri şi să încercăm să câştigăm în faţa propriilor suporteri şi să menţinem această linie ascendentă”.

Potrivit digisport.ro, la finalul partidei de la Drobeta Turnu Severin, jucătorii celor două echipe, dar şi membrii stafurilor tehnice s-au adunat la mijlocul terenului, reproşându-şi reciproc mai multe lucruri. Zlatinski şi Cosmin Contra au avut o dispută în urma căreia bulgarul a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.

Tehnicianul echipei CSU Craiova, Gheorghe Mulţescu, a declarat sâmbătă seară, după partida cu Dinamo, scor 2-2, că a fost „un meci nebun”, el menţionând că formaţia sa a primit goluri din cauza propriilor erori.

„A fost un meci interesant, nebun chiar. Pe două greşeli ale noastre am primit gol. Au fost două execuţii de jucători care stăpânesc lovirea mingii”, a spus Mulţescu la Digi Sport.

Gheorghe Mulţescu a precizat că nu le poate reproşa ceva jucătorilor: „Nu pot să le reproşez, s-au luptat, au dorit…”

El a subliniat că are probleme de lot. „Avem vreo şase jucători – şapte lipsă, iar asta se simte. Nu avem un lot cum are Steaua cu trei garnituri. Una în teren, una pe margine şi una împrumutată”.

Mulţescu a menţionat că Mateiu, eliminat pe final, l-a faultat pe Nistor deoarece a alunecat: „Mateiu mi-a zis că n-a vrut, a vrut să ia mingea pe lângă el şi i-a alunecat piciorul”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.