Liberalii țintesc electoratul USR!

0

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a declarat, duminică, la Cluj, în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al PNL Cluj, că formaţiunea pe care o conduce trebuie să atragă electoratul care a plecat spre ŢUSR şi alte nebunii”, astfel încât să redevină o alternativă credibilă pentru PSD.

Raluca Turcan a explicat că PNL are nevoie de schimbări din interior cu care să convingă electoratul urban.

„Situaţia nu este atât de dezastruoasă, PSD a câştigat la nivel naţional cu 45%, sunt 55% care nu susţin politica PSD, care resping corupţia, superficialitatea şi aroganţa şi modul dominator al PSD de a face politică. Avem spaţiu, însă ca să îi atragem pe oameni alături de noi, să facem schimbări în interior. La alegerile parlamentare am luat 20%, iar în sondaje avem acum 24-25%. Cred că bazinul PNL e în jur de 20% însă ca să ajungem la 30-35% trebuie să venim cu valori care să ne credibilizeze. Trebuie să recuperăm electoratul urban, pe care primarii PNL au simţit că l-au pierdut, s-au dus spre alte curente, spre USR şi alte nebunii. Acei oameni sunt dezorientaţi şi avem datoria să le oferim o alternativă în PNL. Să demonstrăm zi de zi că PNL poate fi o alternativă credibilă la PSD”, a explicat liderul PNL.

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu le-a cerut liderilor liberali, duminică, la Consiliul de coordonare județean al PNL Cluj, să-și declare afacerile pe care le au cu social-democrații.

”Duplicitatea internă este văzută și din exterior, ni se reproșează inconsecvența mesajului. Ba suntem de dreapta, ba de centru, ba de stânga. Mai trebuie ceva făcut în viitor, avem nevoie de mai mult deranj la adresa PSD, pentru că oamenii din afara partidului încă ne suspectează că avem o oarecare edulcorație față de ei. Eu aș cere să ne declarăm toți liderii afacerile cu PSD, care sunt și care au. Ar fi interesant. Este normal să vedem de ce contra PSD se ridică atât de puțini lideri. Sunt lideri ai partidului care au uitat de PSD și nu mă refer doar la centru. Este normal să ne câștigăm încrederea arătând cetățenilor că nu avem niciun fel de conflict de interes în materie de PSD. Atunci oamenii vor înțelege că putem să ne luptăm cu ei și că își pot încredința destinele politice PNL”, a spus Cătălin Predoiu, relatează Romaniatv.net.

El a susținut că PNL ar trebuie să se ”decooperativizeze”.

”Vreau să ne uităm în față și să vedem ce-i de făcut. Părerea mea e că unul din principalele lucruri care trebuie făcute în PNL este decooperativizarea. (…) Cred că vremea cooperativelor, de oriunde ar veni, a încetat, s-a încheiat. E vremea oamenilor liberi. (…) Forță și expertiză există în PNL, trebuie doar să ne scuturăm de metehne. Și acesta e în primul rând rolul dumneavoastră, care trebuie să cereți mai mult de la liderii dumneavoastră, să cereți să pună în acord faptele cu vorbele și să vorbească același lucru în locuri diferite”, a completat liderul liberal.

La Consiliul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj au participat peste 400 de delegaţi care au ales următoarea conducere a filialei judeţene.

În competiţia pentru funcţiile de conducere era înscris câte un singur candidat, astfel încât europarlamentarul Daniel Buda a fost reales pentru un nou mandat, în timp ce funcţiile de prim-vicepreşedinţi le-au revenit senatorului Marius Nicoară, respectiv lui Mircea Moroşan, primar al localităţii Huedin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.