Marius Bodea, noul lider al liberalilor ieșeni

0

Deputatul Marius Bodea a fost ales, în urma scrutinului de duminică seara, președinte al Organizației Municipale a PNL Iași.

În urma unui scrutin care a durat aproximativ patru ore, Marius Bodea a câștigat șefia organizației locale a PNL Iași. El a primit 257 din cele 416 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dorin Dobrincu, a avut 197 de voturi.

După finalizarea numărătorii voturilor, Marius Bodea și-a felicitat contracandidatul și a afirmat că, deși a fost o campanie intensă, aceasta nu a fost „cea mai frumoasă din cele pe care le-a întâlnit în ultimii 20 de ani de PNL”. Totodată, Bodea a cerut colegilor săi de partid să dea dovadă de maturitate.

„Cred că suntem astăzi într-un moment în care maturitatea trebuie să primeze. Începând de mâine ne apucăm de treabă la municipiul Iași. Avem de reconstruit toate organizațiile, le luăm primele pe cele care funcționează, continuăm astfel încât în 2020 să avem în fiecare scară de bloc un activist liberal. Tot ce facem este ca în 2020 să fim pregătiți să preluăm guvernarea locală, anume Primăria Iași și Consiliul Județean Iași. Sunt determinat, am intrat în această competiție nu să mă lupt cu colegii mei, ci am intrat să câștigăm Primăria Iași și aveți garanția că asta vom face”, a declarat Marius Bodea.

El a avut și un mesaj pentru contestatarii săi, afirmând în acest sens că este deschis față de toată lumea care stă la aceași masă.

„Nu am resentimente nici măcar față de cei care m-au atacat vulcanic în această campanie pe nedrept. Vreau să ne așezăm la masă, să uităm ce a fost. Haideți să reconstruim partidul, că altfel se bucură PSD”, a precizat Marius Bodea, după numărătoarea voturilor.

În urma primului tur de scrutin, de vineri seara, Bodea a primit 226 de voturi, cu 20 mai multe decât Dobrincu. Rezultatul a fost contestat de susținătorii lui Dobrincu. Aceștia au cerut organizarea unui al doilea tur, menționând că deputatul Marius Bodea nu a întrunit jumătate plus unu din voturile celor prezenți. Acest fapt a stârnit o serie de dispute. În cele din urmă, liberalii au decis organizarea unui al doilea tur, al cărui câștigător este deputatul Marius Bodea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.